În Nevada, după numărarea a aproximativ 86% dintre voturile exprimate, Joe Biden are un avans de puțin peste 7.500 de voturi. Echipa de campanie a lui Trump susține că peste zece mii de voturi exprimate în Nevada au fost fraudate, deoarece unele persoane nu mai au domiciliul în acest stat, ba chiar că au fost exprimate voturi de către persoane decedate.
În cursa pentru funcția de președinte al SUA conduce Joe Biden, care și-a asigurat până acum 253 de voturi electorale, din cele 270 necesare. Pe de altă parte, Donald Trump are doar 213 electori de partea sa. Nevada are un număr de 6 electori, iar la alegeri din 2016 acest stat a fost câștigat de democrați.
Principalele declarații ale echipei de campanie:
„Ni s-a spus că semnăturile ne vor salva de fraudă. Oamenii au primit chiar 18 buletine de vot acasă. Am primit informații despre multe nereguli la alegeri. Credem cu tărie că sunt mulți votanți dintre cei care au votat prin corespondență nu au domiciliul în Nevada, voturile au fost mutate din alte districte sau au fost chiar persoane decedate care au votat. Avem un alegător căruia i-a fost interzis dreptul de a vota deoarece i s-a spus ca deja a votat. Deschidem un proces federal aici în Nevada, cerem unui judecător să verifice aceste ilegalități și să oprească procesul de numărare.
Nu ne lasă să verificăm procesul de numărătoare. Există o regulă privind 30 de zile de rezidență în Nevada, dacă nu ai aceste zile nu poți vota. Inclusiv jurnaliștii au o responsabilitate în a raporta neregulile. Înaintăm acest proces pentru a proteja alegătorii. Continuă să numere voturi ilegale, lucru care este inacceptabil. Voturi prin corespondență versus voturi corecte. Este inacceptabil! Așteptăm niște răspunsuri de la responsabili. Ei nu ne dau detalii, dar continuă să numere voturi ilegale”, au declarat membrii din echipa de campanie.
La conferință a fost prezentă și o persoană în vârstă care a precizat că a încercat să voteze la urne, dar nu a putut deoarece i s-a spus că deja votase prin corespondență. A precizat că același lucru l-a pățit și colega sa de cameră.
Donald Trump a deschis deja procese în Michigan și Pennsylvania, pentru a cere stoparea numărării voturilor, iar în Wisconsin a cerut renumărarea acestora. În toate aceste state, Donald Trump avea un avans considerabil până la începerea numărării voturilor sosite prin corespondență, care îl avantajează pe democratul Joe Biden.
Cursa electorală este foarte strânsă, iar de voturile din statele care nu au terminat încă de numărat depinde cine va câștiga mandatul de președinte. Joe Biden are un avans în Nevada și Arizona și dacă își menține avantajul va obține suficiente voturi electorale pentru a câștiga. Președintele Trump conduce în Georgia, Carolina de Nord și Pennsylvania, însă avantajul său a scăzut considerabil după ce au început a fi numărate voturile prin corespondență.
Sursă foto: Dalton Caraway/Unsplash
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.