Judecătoarea a depus jurământul luni seara (ora SUA) la Casa Albă. Curtea Supremă va fi formată astfel din șase judecători conservatori dintr-un total de nouă, dintre care trei au fost numiți de Donald Trump în ultimii trei ani. Judecătorii Curții Supreme sunt numiți pe viață, prin nominalizarea de către președinte și aprobarea de către Senat, unde republicanii au majoritate în prezent.
Importanța acestei numiri este reprezentată de faptul că în cadrul Curții Supreme sunt tranșate marile dezbateri și conflicte din societatea americană. De cele mai multe ori, are ultimul cuvânt în marile procese de contencios sau în disputele dintre guvernul federal și statele americane. O decizie a Curții crează un precedent în legislația americană, iar cele mai multe decizii ale altor instanțe din țară țin cont de deciziile Instanței Supreme.
Totuși, la nivel internațional, analiștii arată că deciziile Curții Supreme a SUA și-au pierdut din influență. De altfel, CEDO și alte instanțe mari ale lumii citează tot mai puțin, spre deloc, decizii precedente ale Curții Supreme americane. De exemplu, Curtea Supremă a fost cea care i-a permis într-un final lui Donald Trump să introducă restricții de circulație împotriva migranților din numeroase țări, deși alți judecători anulaseră anterior ordinul executiv al acestuia.
Dar Curtea Supremă va juca un rol foarte important într-o destul de probabilă contestare a rezultatului alegerilor din 3 noiembrie, Donald Trump insinuând în mod repetat că nu va recunoaște rezultatul, în cazul în care le va pierde. El a acuzat permanent (dar fără dovezi) faptul că voturile prin corespondență reprezintă o metodă de fraudare a alegerilor, iar în acest an s-a înregistrat un record al votului de acest fel.
Cu o săptămână înainte de încheierea scrutinului, au fost înregistrate 62 de milioane de voturi timpurii sau prin corespondență, iar rezultatul alegerilor nu va putea fi cunoscut în seara de 3 noiembrie 2020, așa cum se întâmplă de obicei la alegerile prezidențiale americane. De altfel, luni, Curtea Supremă a decis să nu prelungească după data de 3 noiembrie perioada în care pot fi luate în considerare voturi expediate prin corespondență înainte de această dată, în Wisconsin, acolo unde Joe Biden are, conform unui sondaj Ipsos/Reuters, un avans considerabil față de Donald Trump.
De asemenea, luna viitoare, Curtea Supremă ar trebui să ia o decizie în ceea ce privește sistemul de sănătate “Obamacare”, care a extins asistența medicală pentru mai mulți americani care nu beneficiau de aceasta, în absența unor contribuții. Proiectul a fost contestat de nenumărate ori de Donald Trump, care a spus săptămâna trecută că “și-ar dori” din partea Curții să “încheie” sistemul introdus de Barack Obama.
Președintele american a nominalizat-o pe Barrett pentru această funcție după decesul judecătoarei Ruth Bader Ginsburg, considerată simbol al liberalilor, care ceruse înainte de deces să nu fie înlocuită mai devreme de alegerile prezidențiale.
Surse alternative: BBC, CNN, Reuters, Guardian
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.