Tesla a raportat miercuri cel de-al cincilea trimestru consecutiv cu profit și venituri record (8,8 miliarde de dolari), depășind așteptările analiștilor. Bilanțul companiei a fost stimulat de creșterea livrărilor de vehicule și de vânzările de certificate de mediu către alți producători de automobile.
Tesla și-a reafirmat obiectivul de a livra jumătate de milion de vehicule până la sfârșitul acestui an, chiar dacă, spun oficialii companiei, atingerea acestui obiectiv este mai dificilă în condițiile pandemiei.
Craig Irwin, analist la Roth Capital Partners, a comentat pentru Reuters că în anii următori Tesla va trebui să confrunte totuși o concurență, care „vine din urmă”, cu mai mult de 400 de modele noi de vehicule electrice programate să intre pe piață până în 2024.
Tesla a mai declarat că se va concentra pe îmbunătățirea costurilor și eficienței producției și va crește capacitatea de producție cât mai repede posibil. Construiește deja fabrici de vehicule și baterii la Berlin și în Austin (Texas), atât pentru producția modelelor existente, cât și pentru a lansa noi modele, inclusiv camionul Cybertruck.
Tesla are acum cea mai mare valoare după capitalizarea de piață (394,5 miliarde de dolari) între producătorii de autovehicule, la nivel mondial, deși numărul mașinilor produse este mult mai mic decât cel al producțătorilor cu motoare pe carburație. Ascensiunea Tesla evidențiază însă încrederea investitorilor în viitorul vehiculelor electrice și transformarea companiei dintr-un producător de nișă într-un lider global în domeniul transporturilor.
Sursă: Reuters
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.