Serul a fost dezvoltat de Institutul Vector din Siberia și a trecut în septembrie de stadiul de testare preliminară pe oameni. Rezultatele obținute n-au fost făcute publice deocamdată, iar o fază mai largă de testare (cunoscută drept faza a treia) nu a fost demarată.
Numit EpiVacCorona, serul pe bază de peptide a fost testat pe o sută de voluntari cu vârste între 18 și 60 de ani, din regiunea Novosibirsk. O fază mai amplă de testare, pe circa 30 de mii de voluntari, ar putea începe în noiembrie sau decembrie, potrivit Rospotrebnadzor, agenția de supraveghere a institutelor.
Este al doilea vaccin rusesc care primește aprobarea pentru a fi folosit, după Sputnik V al Institutului Gamaleya din Moscova. Președintele rus a făcut apel la creșterea producției pentru cele două vaccinuri: „Vom continua să lucrăm cu partenerii externi și vom promova vaccinul nostru în străinătate”.
Un al treilea vaccin este în pregătire la Institutul Chumakov din Sankt Petersburg. Ar urma să înceapă stadiul de testare preclinică peste cinci zile, pe 300 de persoane.
Sursa: Reuters
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.