Comitetul Județean pentru Situații de Urgență a decis introducerea obligativității purtării măștii de protecție în toate spațiile publice din județ. Excepție fac copii de până în 5 ani.
Autoritățile amintesc faptul că în Argeș, obligativitatea purtării măștii de protecție în spațiile publice este în vigoare încă din data de 30 iulie, pentru grupurile de peste două persoane, cu excepția copiilor de până la 5 ani.
Comunicatul oficial:
„DE MIERCURI MASCA DEVINE OBLIGATORIE ÎN SPAȚIILE PUBLICE DIN ARGEȘ
Comitetul Județean pentru Situații de Urgență, condus de prefectul Emanuel Soare, a hotărât în ședința de luni că purtarea măștii de protecție devine obligatorie în Argeș, în toate spațiile publice, începând cu ziua de miercuri, 14 octombrie. Conform hotărârii CJSU nr 47/12.10.2020, obligativitatea nu se aplică copiilor cu vârsta de până la 5 ani. Hotărârea a fost votată, în unanimitate, de către membrii CJSU, pentru a reduce riscul de transmitere al noului coronavirus.
Vă amintim că în Argeș, obligativitatea purtării măștii de protecție în spațiile publice este în vigoare încă din data de 30 iulie, pentru grupurile de peste două persoane, cu excepția copiilor de până la 5 ani. De miercuri, toți cei aflați pe raza administrativ-teritorială a județului vor trebui să poarte mască în spațiile publice, cu excepția copiilor sub 5 ani. Cei care nu vor respecta măsura de protecție individuală riscă amenzi în valoare de 500-2500 lei, în baza legii 55/2020”.

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday