Antonio Guterres a mai spus că țările dezvoltate au cheltuit miliarde de dolari pe impactul socio-economic al crizei, deci „cu siguranță putem investi o mică parte din asta pentru a opri răspândirea bolii”.

Programul ACT-Accelerator, mecanismul prin care statele cooperează pentru dezvoltarea testelor, tratamentelor și vaccinului anticovid, au primit până acum finanțare de trei miliarde de dolari, dar ar mai fi nevoie de încă 35 de miliarde de dolari. Prin acest program ar trebui livrate două miliarde de doze de vaccinuri împotriva coronavirusului până la sfârșitul anului viitor, 245 de milioane de tratamente și 500 de milioane de teste.

„ACT-Accelerator oferă singurul mod sigur de a redeschide economia globală cât mai repede posibil. Un efort național de vaccinare în câteva țări nu va debloca ușile economiei globale și nu va restabili mijloacele de trai ”, a declarat Guterres.

Șeful ONU spune că programul are nevoie urgentă de 15 miliarde de dolari pentru achiziționarea și producția în avans, pentru a constitui stocuri în paralel cu acordarea de licențe, pentru a stimula cercetarea și pentru a ajuta țările să se pregătească.

Și Ministrul de Externe al Marii Britanii, Dominic Raab, a cerut altor țări să se alăture efortului global, susținând că acest program „este cea mai bună speranță de a ține pandemia sub control”.

Sursă: Reuters

 

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday