Comisia Europeană a avertizat Marea Britanie în urmă cu o săptămână că modificarea prevederilor Acordului de Retragere din UE „pune în pericol negocierile” și va avea consecințe juridice.
La scurt timp, Marea Britanie anunța că refuză să renunțe la noile măsuri privind comerțul intern (între Anglia și Irlanda de Nord), iar ieri Camera Comunelor a și votat proiectul controversat care, potrivit Guvernului Johnson, setează câteva norme „de siguranță”, în cazul în care nu se ajunge la un acord cu Uniunea Europeană. Atâta doar că acordul există, a fost deja semnat și votat.
Cum s-a ajuns aici?
Noul proiect de lege votat instituie reglementări între Anglia, Scoția, Țara Galilor și Irlanda de Nord. Reglementările noi anulează practic anumite părți din acordul Brexit dintre Marea Britanie și UE, care a intrat în vigoare în ianuarie (Marea Britanie aflându-se în perioada de tranziție).
O parte esențială a acordului din ianuarie arată că Irlanda de Nord, parte a Regatului Unit, va continua să respecte unele reguli ale UE chiar și după Brexit, asta pentru a nu fi nevoie de o frontieră în adevăratul sens al cuvântului între Irlanda de Nord și Republica Irlanda, stat independent, membru al UE.
Pe masă se mai află însă acordul comercial dintre Marea Britanie și UE, care, dacă nu va fi semnat, va duce cel mai probabil la scumpirea mărfurilor și chiar la întreruperea unor lanțuri de aprovizionare între UK și UE. Premierul Boris Johnson a acuzat UE că negociază cu pistolul pe masă, dar acest proiect care nu mai recunoaște acordul de Brexit din ianuarie a apărut după ce tot Boris Johnson a dat un ultimatum Uniunii, de încheiere a unui acord tarifar până pe 15 octombrie.
Strategia guvernului, criticată de cinci foști premieri, unii chiar membri ai Partidului Conservator
David Cameron, Theresa May, Tony Blair, Gordon Brown și Sir John Major, practic toți cei cinci foști prim-miniștri aflați în viață ai Marii Britanii se opun intenției lui Boris Johnson, arătând că retragerea unilaterală dintr-un tratat obligatoriu din punct de vedere juridic ar distruge reputația și ar dăuna poziției globale a Regatului Unit. Boris Johnson a replicat însă că guvernul încearcă „pur și simplu să protejeze integritatea Marii Britanii”.
Uniunea Europeană a avertizat că nu va accepta încălcarea dreptului internațional și este de așteptat să deschidă acțiuni judiciare în cazul în care legea votată deja ar intra în vigoare. BBC notează că există multe voci din Partidul Conservator care critică strategia privind acest proiect de lege și că, indiferent dacă se va ajunge la un acord comercial sau nu, acest curs al evenimentelor va avea un impact asupra poziției lui Boris Johnson în propriul partid.
Până atunci, BBC anticipează că legea votată deja de Camera Comunelor ar putea avea dificultăți în a trece de Camera Lorzilor, a doua cameră a parlamentului britanic, ceea ce ar putea da naștere și mai multor complicații.
Sursă: BBC
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.