Saad Aljabri a lucrat îndeaproape cu serviciile de informații americane și a fost un apropiat al lui Mohammed bin Nayef, rivalul lui Mohammed bin Salman la coroana saudită. În 2017, când bin Salman a devenit moștenitorul de drept, bin Nayef a fost plasat în arest la domiciliu, iar Aljabri a ales să fugă în Canada, scrie CNN.
Acum, într-o plângere înregistrată în instanță, Aljabri îl acuză pe prinț că l-a hărțuit în repetate rânduri, încercând să îl determine să se întoarcă în țară, iar în octombrie 2018 a trimis 15 asasini după el. Povestește că „au ajuns în Ontario ca turiști. Aveau printre ei criminaliști care au adus o mulțime de instrumente din domeniul medico-legal. Au fost deportați, pentru că au stârnit suspiciunile autorităților canadiene”.
În cadrul plângerii, Aljabri arată că trei dintre asasinii trimiși în Canada făceau parte din grupul care l-a omorât pe jurnalistul Jamal Khashoggi în consulatul saudit din Istanbul, pe 2 octombrie 2018. Aljabri precizează că respectivii „făceau parte din Tiger Squad, un grup format din 50 de persoane care au o singură misiune: loialitatea față de capriciile prințului”.
Sursa: CNN
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.