Președintele a susținut o scurtă declarație de presă înaintea unei noi zile de negocieri. Întâlnirea liderilor europeni privind planul de relansare economică și buget a fost prelungită cu o zi, în urma unui impas în negocieri.
Președintele a spus că toată lumea vrea un acord, dar negocierile continuă: „ După părerea mea e că toată lumea își dorește să ajungem la un acord, dar se pare că mai avem mult de negociat. Nu se discută doar despre sume, ci foarte aprins și despre proporția dintre granturi, banii nerambursabili, și împrumuturi pentru fiecare țară. Se discută intens despre condițiile de acordare, de guvernanță a fondurilor. Unii doresc o abordare mai lejeră, bazată pe abordări naționale, alții vor un control foarte strict din partea Comisiei”.
De asemenea, el a precizat că pentru acordarea fondurilor multe state cer o legătură cu verificarea statului de drept, dar că pentru țara noastră „acest lucru nu este o problemă, situația fiind rezolvată la referendum (n.r. referendumul pentru Justiție din mai 2019) ” și că România „nu se opune”.
Alte declarații:
Deocamdată se negociază încă în formate mai mici, iar peste puțin timp vom începe un nou plen, ca să vedem în ce măsură putem face progrese, dacă pozițiile statelor se pot apropia și armoniza.
Pentru noi temele prioritare sunt fondurile consistente pe coeziune, pentru multele proiecte de autostrăzi, căi ferate, școli, spitale, de fondurile pentru agricultură, dar evident și de fondurile substanțiale pentru revigorare economică. De asemenea, o flexibilitate rezonabilă între fonduri și felul în care se gestionează.
Pentru România lucrurile s-au negociat și mișcat rezonabil, dar până nu e ceva final practic nu s-a negociat nimic. Sunt moderat optimist, avem încă o șansă, azi ne vom da seama dacă putem în sesiunea asta să ajungem la un acord sau trebuie să revenim peste câteva săptămâni.
E important că toată lumea își dorește acest acord. Continuăm cu a treia zi și cu siguranță și a treia noapte de negocieri!
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.