Potrivit domnului Arafat, Centrul Național de Conducere și Coordonare a Intervenției (CNCI) caută acum soluții pentru perioada imediat următoare, un singur loc la Terapie Intensivă fiind previzibil a fi disponibilizat în orele următoare – unul dintre pacienți a decedat azi, dar procedura de igienizare și dezinfecție durează 12 ore.
Informația a fost furnizată prima dată de Știrile Protv.
Context. Autoritățile se tem cel mai mult de situația în care medicii vor fi nevoiți să aleagă între pacienți, din cauza ocupării locurilor de la Terapie Intensivă și în cazul în care un bolnav nu poate fi transportat la o unitate sanitară mai îndepărtată. În ultimele zile, unități mobile (tiruri amenajate ca saloane de ATI) au fost trimise pentru suplimentarea locurilor de Terapie Intensivă la mai multe spitale importante din țară, inclusiv la Timișoara și Galați.
Nu este clar în acest moment câte locuri de Terapie Intensivă capabile să susțină pacienții COVID-19 în stare critică sunt acum în Capitală, dar în informarea de la ora 13 Grupul de Comunicare Strategică a anunțat că, la nivel național, la ATI sunt astăzi 273 de pacienți, în creștere permanentă în ultima săptămână.
Bucureștiul s-a mai apropiat de situația ocupării tuturor locurilor de la ATI la principalele unitați COVID, în urmă cu două săptămâni. De la începutul epidemiei, în Capitală au fost depistate 4172 de cazuri de infectare cu coronavirus, dintre care 76 numai astăzi.
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.