Țări și companii din întreaga lume încep să fie absorbite în războiul tehnologic dintre China și Statele Unite, fiind puse în fața faptului de a alege una dintre cele două părți, arată CNN într-o analiză.
Ultima victimă a acestui conflict este aplicația TikTok (deținută de o companie chineză), cu sute de milioane de utilizatori și populară în special în rândul tinerilor. Chiar ieri (vineri), Amazon a cerut angajaților să elimine aplicația de pe dispozitivele lor mobile până pe 10 iulie, invocând „riscuri de securitate”. La sfârșitul lunii trecute, India a interzis zeci de aplicații mobile dezvoltate de China, între care TikTok, WeChat, Alibaba, în urma unui incident militar în Kashmir.
Totodată, conflictul SUA-China afectează puternic și compania Huawei. Marea Britanie analizează de exemplu dacă va mai permite Huawei să contribuie la dezvoltarea rețelei 5G din țară, după ce SUA au limitat vânzările de cipuri către compania chineză. În Italia, cel mai mare operator telecom exclude posibilitatea ca Huawei să contribuie la dezvoltarea rețelei 5G.
În același timp, aliați tradiționali ai SUA, precum Coreea de Sud și Taiwan, par să tindă spre o apropiere de China, în condițiile cererii foarte mari din partea Beijingului pentru tehnologia dezvoltată în aceste țări.
Experții vorbesc despre un așa-numit “Zid virtual al Berlinului”, care va ajunge, oarecum, să împartă lumea.
Citește analiza integrală pe CNN
Sursa foto: Pexels/Karolina Grabowska
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.