Exporturile germane au reușit să se redreseze în luna mai, influențate de cererea crescută după ridicarea restricțiilor impuse odată cu pandemia, a anunțat Statistica oficială.
Acestea au crescut astfel cu 9% în mai, după picajul de 24% din aprilie. Importurile au crescut cu 3,5% după o scădere de 16,6% în luna precedentă. Excedentul comercial a crescut la 7,6 miliarde de euro, a precizat Oficiul de Statistică.
Economiștii chestionați de Reuters se așteptau ca exporturile și importurile să crească cu 13,8%, respectiv 12%. Excedentul comercial era estimat la 5,2 miliarde de euro, acesta fiind în acest moment peste așteptările analiștilor.
Sursă alternativă: Reuters
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.