Șeful poliției din Mexico City, Omar Garcia Harfuch, a fost împușcat în această dimineață într-un cartier de lux al capitalei, unde se află și reședințele mai multor ambasadori. Un număr încă necunoscut de atacatori a deschis focul asupra șefului poliției, acesta fiind împușcat de trei ori, dar ”fără a-i fi pusă viața în pericol”, după cum a declarat primarul orașului, Claudia Sheinbaum. Numărul exact al persoanelor decedate în schimbul de focuri, care conform locuitorilor din zonă a durat mai multe minute, este neclar, însă cel puțin două dintre gărzile de corp ale șefului poliției au fost ucise, potrivit Reuters.  

Update: Șeful poliției susține că în spatele tentativei de asasinat este puternicul cartel Jalisco. „În această dimineață am fost ținta unui atac laș al Cartelului Jalisco (CJNG), doi colegi și prieteni de-ai mei și-au pierdut viața”, a scris Garcia pe Twitter.

 

„La aproximativ 06:38 în această dimineață, șeful securității orașului a fost ținta unui atac. El este în afara oricărui pericol și a primit îngrijiri medicale la spital”, a scris primarul orașului Ciudad de Mexico pe Twitter.

Procurorul general , Ernestina Godoy, a anunțat că au fost arestate 12 persoane în urma tentativei de asasinat.

 

Surse: Reuters, DW.

 

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday