Ministerul Educației anunță că 138.104 candidați au susținut cea de-a doua probă a examenului de Bacalaureat (matematică pentru profilul real și istorie pentru profilul uman).

105 candidați au fost eliminați pentru fraudă sau tentativă de fraudă. Aceștia nu vor mai avea dreptul de a participa la următoarele două sesiuni ale examenului de Bacalaureat.

5.935 de candidați nu s-au prezentat la această probă. Dintre aceștia, 57 se află în izolare, iar 5 candidați erau spitalizați/în carantină.

Ministerul mai anunță că niciun absolvent dintre cei care s-au prezentat la examen nu a avut temperatura peste 37.3̊C.

La prima probă a Bacalaureatului au fost eliminați 85 de candidați pentru tentativă de fraudă, iar peste 3.600 au absentat.

Ultima probă, cea la alegere a profilului, va avea loc mâine. Primele rezultate vor fi afișate marți, 30 iunie, până în ora 12.00.

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday