Etichete de „fact check” vor apărea sub preview-urile din rezultatele căutării de imagini, împreună cu un rezumat al surselor alternative de informații. Compania a început să pună deja aceste etichete de verificare pe platforma sa video YouTube încă din aprilie, dar numai pentru utilizatorii americani, după explozia teoriilor conspiraționiste legate de coronavirus.
Twitter și Facebook au introdus și ele programe de verificare și etichete de avertizare pentru „informații manipulate”, deși criticii spun că măsurile înseamnă prea puțin. După ce Twitter a pus o astfel de etichetă sub postările lui Donald Trump, președintele american a semnat un ordin executiv prin care rețelele sociale sunt obligate fie să-și asume conținutul încărcat de utilizatori și să răspundă civil pentru el, fie să nu mai intervină nicicum asupra acestuia.
Sursa: Reuters
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.