Autoritățile anunță că a fost confirmat al optulea caz de infectare cu noul coronavirus. Este vorba de un bărbat de 51 ani, din Olt, care a călătorit din Italia în același autocar cu bărbatul de 71 de ani din Suceava diagnosticat zilele trecute.

Informația inițială a fost că al optulea pacient este o femeie, dar autoritățile au transmis o rectificare. „Bărbatul nu prezintă simptome specifice, se afla în izolare la domiciliu din 29 februarie a.c. și va fi internat la Spitalul de boli infecțioase din Craiova”, mai transmit acestea.

Bărbatul din Suceava a fost al șaselea caz de coronavirus confirmat în România. Acesta s-a întors din Italia (zona Lombardia) pe 28 februarie.

Amintim că autoritățile au anunțat ieri că trei pacienți au fost declarați vindecați. Ultimele două persoane declarate vindecate, adică femeia în vârstă de 38 de ani și bărbatul în vârstă de 48 de ani din Timișoara, vor rămâne sub supraveghere medicală până în momentul externării lor. Primul caz depistat în țară, bărbatul din județul Gorj, a fost externat.

Oficialii au mai precizat că ceilalți pacienți diagnosticați cu coronavirus sunt în stare stabilă, aceștia fiind internați în centre medicale specializate în tratarea bolilor infecțioase din Timișoara, Cluj-Napoca și Iași.

De asemenea, Ministerul de Externe a anunțat că trei români din Italia au fost confirmați cu coronavirus, în provincia Treviso, Lombardia și Bologna.

 

 

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday