Laura Codruța Kovesi a ajuns astăzi din nou la Secția de Investigare a Infracțiunilor din Justiție, unde a stat peste șase ore la audieri. Amintim că pe numele fostei șefe a DNA, procurorii secției speciale au deschis două dosare.
Primul dintre dosare vizează aducerea în țară a lui Nicolae Popa (fost director al Gelsor, condamnat în cazul FNI), iar în cel de-al doilea dosar Kovesi este acuzată că un grup infracțional organizat în interiorul DNA. Codruța Kovesi a respins toate acuzațiile și consideră că dosarele deschise pe numele ei sunt o încercare a o împiedica să ajungă în funcția procuror-șef european.
Declarațiile fostului procuror-șef al DNA la ieșirea de la Secția Specială:
În primul rând aș vrea să vă spun că luni am fost la Înalta Curte, marti la o alta institutie, azi aici, face parte din campania de hărțuire. Am interdicție de a vorbi cu presa despre dosarul pentru care am fost citată.
Nu am voie să vă spun nimic din ceea ce s-a întâmplat aici, astăzi. Repet, mi s-a interzis de către procurorul de caz să mai vorbesc cu presa pe acest dosar. Cred că este o măsură de a-mi închide gura, de a nu mai spune ce se întâmplă, de a ne hărțui.
Disperarea unora că voi obține acea funcție a dus aici. Nu vă pot răspunde la niciun fel de întrebări legate de acest dosar. Apreciez că încercați să mă provocați dar nu pot vorbi de acest dosar.
Calendarul negocierilor a fost făcut public, se știa că vor fi întâlniri și în 4 aprilie și 10 aprilie. Repet eu am ieșit prima, ulterior am fost audiată în Parlamentul European și am ieșit prima. Este o procedură prevăzută în regulament, nu e ceva nou sau diferit.
Am o carieră profesională de aproape 24 de ani ca procuror, niciodată cercetată disciplinar. Într-un an am reușit să am patru cercetări. Toate aceste lucruri ca urmare a faptului că mi-am făcut treaba. Nu sunt singura supusă acestor fel de hărțuiri.
Se iau tot felul de decizii prin care se încearcă intimidarea noastră și mai nou reducerea la tăcere. Eu respect această interdicție. Sunt rezistentă la stres, dacă mă veți întreba de 1000 de ori de fiecare dată voi spune că nu vorbesc de acest dosar.
Despre acest subiect al abuzurilor, trebuiesc constatate de un judecător. Nu știu să fie hotărâri definitive care să constate că un procuror DNA a făcut abuzuri. În toate situațiile în care au existat indicii despre un procuror care a săvârșit fapte penale am intervenit. Cu privire la serviciile teritoriale am dispus controale la fiecare șase luni.
Până nu avem decizii definitive nu cred că putem vorbi de abuzuri. Faptul că un procuror nu respectă legea întotdeauna este sancționat. Nu e un război, eu îmi fac apărările în cauzele în care sunt citată.
Sunt situații în care au fost prezentate întregistrări și poze cu mine falsificate. Este foarte evident cu privire la o întregistrare că a fost trucată, s-a dovedit.
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.