Update ora 21:00 Raed Arafat, șeful DSU, a anunțat că Guvernul a luat decizia prelungirii, în cadrul unei conferințe de presă la finalul ședinței de Guvern. A precizat că piețele comerciale mixte și volante pot fi organizate în spațiile publice deschise.

Arafat, secretar de Stat în Ministerul de Interne, a mai explicat că a fost adoptată, în primă lectură, o ordonanță de urgență prin care se permite studenților rezidenți din universitățile de medicină „să participe la procesul de îngrijire a bolnavilor. La fiecare lună, se așteaptă o activitate de 120 de ore, iar la final, studentul va fi răsplătit cu 2.500 de lei, iar dacă sunt în afara localității de domiciliu sau studiu, vor avea diurnă și cazare gratuită. Studenții vor lucra alături de asistenți și medici. Dintr-o premieră de 20 de mii de posibili voluntari, țintim aproape 3.000, în prima fază, în colaborare cu universităților.”

Ionel Dancă, șeful cancelariei Prim-ministrului, a mai anunțat o serie de măsuri cu caracter economic:

  • Adoptarea unei ordonanțe de urgență, în primă lectură, prin care se suplimentează bugetul pentru granturi pentru capital de lucru de 500 de milioane de euro, pentru întreprinderile mici și mijlocii. Programul ajunge la un buget de 1,5 miliarde de lei.
  • Pentru suportarea pierderilor suferite de unele companii, se instituie un ajutor de stat pentru cele din domeniul HoReca, un cuantum de 20% din volumul cifrei de afaceri înregistrate în 2020 față de 2019. 

Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă a emis hotărărea 54 din 12 noiembrie, pentru prelungirea stării de alertă cu alte 30 de zile, începând cu 14 octombrie. Documentul descrie procedurile de desfășurare a alegerilor parlamentare și de organizare a festivităților pentru Ziua Națională, la care pot participa spectatori, în număr limitat: 400 la București și 100 în alte orașe, cu respectarea măsurilor de distanțare și protecție sanitară.

Premierul Ludovic Orban a declarat anterior ședinței de Guvern că nu au fost introduse măsuri suplimentare de restricție.

La începutul ședinței de Guvern de joi seara, Secretarul de Stat Raed Arafat a afirmat: „E adoptată hotărârea CNSU, prin ea se propune prelungirea stării de alertă cu încă 30 de zile, începând cu 14 octombrie, şi nu sunt prevăzute măsuri noi”.

Textul integral al Hotărârii poate fi consultat mai jos.

Hotararea CNSU Nr. 54 Si Anexe

 

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday