Un reportaj CNN găzduiește mărturiile mai multor înotători și surferi care au fost atacați (mușcați, cel mai des) în ultima perioadă de lei de mare, de-a lungul coastei de sud a Californiei. Leii de mare (asemănători cu focile, dar ceva mai mari) sunt de obicei animale curioase și jucăușe, dar, arată cercetătorii de la Marine Mammal Care Center din Los Angeles, animalele sunt otrăvite de oceanul în care trăiesc, mai exact de o toxină cauzată de o explozie a algelor care se găsesc de obicei pe fundul apei.
Din cauza încălzirii apei, curenții subacvatici sunt perturbarți, aducând la suprafață o așa-numită maree roșie, mai exact o înmulțire rapidă a unor alge care conțin acid domoic. Acesta otrăvește nu numai apa, dar intră în lanțul trofic, algele fiind hrană pentru pești și vietăți mai mici, care apoi devin hrană pentru pelicani, lei de mare, delfini și tipuri de pești mai mari. Cercetătorii suspectează că nu doar încălzirea globală, ci și îngrășămintele bazate pe azot, folosite în agricultură ajung și în ocean, transportat de râuri și pâraie, afectând ciclul natural al algelor și al celorlalte viețuitoare.
“Leii de mare aproape că înnebunesc, în timpul acestei explozii de alge. Din punct de vedere al volumului, este cu siguranță cel mai mare pe care l-am văzut vreodată”, a declarat pentru CNN John Warner, CEO al Marine Mammal Care Center din Los Angeles.
El a explicat că toxina neurologică le provoacă leilor de mare probleme de respirație și convulsii, devin dezorientați, speriați sau agresivi, iar femelele gestante pierd de regulă sarcina. Delfinii sunt și ei dezorientați și eșuează în număr tot mai mare pe plaje, pentru că au senzația că nu pot să respire. În ultimele cinci săptămâni, centrul din LA a primit 2.000 de sesizări privind animale marine eșuate sau bolnave, în condițiile în care de obicei primea 3-4.000 de sesizări pe an. Pentru că nu mai face față situațiilor, a fost amenajat un “loc de triaj” în parcarea institutului.
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.