UPDATE, ora 18:45. Călin Georgescu a fost reținut pentru 24 de ore în dosarul de înșelăciune. Procurorii au dispus aceeași măsură și pentru omul de afaceri Ionel Rusen.
Comunicatul integral al DIICOT:
“Urmare a comunicatului de presă nr. 1 din 21.09.2026, Biroul de Informare și Relații Publice din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism este abilitat să aducă la cunoștința opiniei publice următoarele:
La data de 21 septembrie 2026, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală au dispus reținerea a doi inculpați, cetățeni români, cu vârstele de 64 și 47 de ani, cercetați pentru săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat și înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, în formă continuată.
Pe parcursul perchezițiilor efectuate în cursul acestei zile au fost găsite și ridicate sisteme de bruiaj, înscrisuri, documente de identitate (două pașapoarte și o legitimație) ce urmează a fi expertizate existând suspiciunea că sunt false, dispozitive de stocare a datelor, precum și alte mijloace de probă.

Urmează să fie sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului București cu propunerea de preventivă a inculpaților, pentru o perioadă de 30 de zile.
Activitățile judiciare sunt realizate împreună cu polițiștii Direcției de Investigații Criminale din Inspectoratul General al Poliției Române.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul jandarmilor Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei și ai Direcției Generale de Jandarmerie a Municipiului București.
Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție”.

UPDATE, ora 15:15. Călin Georgescu a fost dus la sediul DIICOT pentru audieri. Procurorii spun că 100 de mii de euro din banii folosiți de Călin Georgescu, pentru campania electorală, provin din schema de înșelăciune în care ar fi implicat. Omul de afaceri păgubit a dat 1,1 milioane de euro, sumă transferată într-un cont din Elveția, la o entitate cu sediul în Dominica.
Călin Georgescu a fost dus la audieri la sediul DIICOT, după aproape 9 ore de percheziții la locuința lui din Mogoșoaia (Ilfov).
UPDATE, ora 11:30. Reprezentanții DIICOT au susținut o conferință de presă în care au oferit o serie de clarificări cu privire la cazul de înșelăciune în care Călin Georgescu a fost ridicat din trafic de polițiști. Conform acestora, 1,1 milioane de euro au fost puși într-un cont din Elveția, al unei entități cu sediul în Commonwealth of Dominica: “Destinația prezentată persoanei vătămate pentru suma depusă cu titlul de garanție, după obținerea finanțării și recuperarea acesteia. Un milion de euro urma să fie investit într-o afacere cu metale prețioase și 100 de mii pentru susținerea campaniei electorale a liderului grupului. A fost prezentat inclusiv un plan de cheltuieli. Persoana vătămată a transferat peste un milion de euro. Finanțarea promisă nu a fost obținută. Persoana vătămată a fost apoi determinată să transfere o nouă sumă de 100 de mii de euro, iar sumele cu titlul de garanție nu au fost restituite. Audierile au loc la sediul central al DIICOT.”
Răzvan Leu, omul de afaceri păgubit, a transmis o declarație de presă, citată de G4Media, în care a arătat că a avut încredere în Călin Georgescu: “Mi-au plăcut hotărârea, povestea și planurile sale. Asemenea mie, după cum ați văzut, milioane de români au avut încredere în Călin Georgescu. Am avut încredere deplină în Călin Georgescu și în ceea ce mi-a spus. Din păcate, totul s-a dovedit a fi o escrocherie, o păcăleală. Am fost înșelat cu suma de 1.100.000 euro, dată de mine ca avans pentru un împrumut extern de 6.000.000 euro, o linie de credit destinată unor investiții în afaceri. Împrumutul ar fi trebuit acordat de o companie financiară recomandată și garantată de Călin Georgescu și de partenerii săi de afaceri, pe care presa i-a menționat deja”. Acesta a mai adăugat și că a încercat să obțină banii înapoi, pe cale amiabilă, dar nu a reușit așa că a apelat la autorități.

Știrea inițială. Procurorii DIICOT și polițiștii Direcției de Investigații Criminale efectuează, în această dimineață, cinci percheziții în București și în localitățile Mogoșoaia, Ciolpani și Buftea, într-un dosar în care sunt investigate constituirea unui grup infracțional organizat și înșelăciunea cu consecințe deosebit de grave, în formă continuată.
Călin Georgescu fusese oprit în trafic, înainte ca DIICOT să ajungă la locuința sa. Anchetatorii au publicat imagini de la momentul în care anchetatorii au ajuns la locuința lui Călin Georgescu (în vârstă de 64 de ani).
“Din actele de urmărire penală a reieșit faptul că, în cursul lunii septembrie 2021, 3 făptuitori, doi cetățeni români (cu vârstele de 64 și 47 de ani) și un cetățean italian (în vârstă de 56 de ani) au constituit un grup infracțional organizat care a acționat în mod coordonat sub autoritatea liderului (cetățean român, în vârstă de 64 de ani), în special pe teritoriul României, dar și al Marii Britanii, în scopul obținerii de foloase patrimoniale injuste.
Liderul le-a atribuit celorlalți doi membri rolurile clare în cadrul mecanismului infracţional pus la cale, prezentându-i drept prosperi oameni de afaceri, administratori ai unor societăți străine care ar fi dispus de sume mari de bani pe care să le împrumute persoanelor vătămate ce intenționau să își dezvolte afacerile din România, sub condiția depunerii unor garanții bănești”, arată DIICOT.

Mecanismul presupusei înșelăciuni era bazat pe promisiunea obținerii unor credite de la instituții financiare din străinătate. Victimelor li se spunea că pot primi finanțări de milioane de euro, dar că, pentru accesarea banilor, trebuie să depună mai întâi garanții, tot în bani. Anchetatorii susțin că, începând din septembrie 2021, cei trei au convins un om de afaceri că poate obține un credit de 6 milioane de euro, în schimbul depunerii unei garanții. Victima ar fi transferat astfel peste 1 milion de euro.
Ulterior, suspecții i-ar fi spus că finanțarea poate fi majorată la 15 milioane de euro, dar că este necesară o garanție suplimentară. În urma acestei promisiuni, omul de afaceri ar mai fi transferat 100.000 de euro. Prejudiciul total în acest caz depășește astfel 1,1 milioane de euro.
Acesta ar fi cel de-al treilea dosar penal pe numele lui Călin Georgescu, pe lângă cele în care este acuzat de propagandă legionară și de tentativă de lovitură de stat, alături de mercenarul Horațiu Potra.
Foto: DIICOT
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.