
Ursula von der Leyen a susținut, în Parlamentul European de la Strasbourg, discursul despre Starea Uniunii. În acest cadru, a abordat subiecte legate de securitatea sau competitivitatea blocului comunitar, vorbind public despre ideea ca țara nord-americană să devină membră asociată. Acest statut nu există în tratatele Uniunii Europene. Prin urmare, presupune crearea unei noi formule de relație între UE și țări care nu urmăresc neapărat aderarea deplină.
Ursula von der Leyen a propus oficial Canadei să devină membru asociat: “Parteneriatele reprezintă o alegere strategică pentru Europa. Dar ele răspund, de asemenea, la fractura din sistemul internațional bazat pe norme. Privim lumea cu aceiași ochi: de la inteligența artificială la schimbările climatice, de la Arctica la geopolitică. Și am fost uniți: în privința Ucrainei, a apărării, a materiilor prime și a lanțurilor de aprovizionare. Dar, mai presus de toate… Europa și Canada cred în democrație”, a declarat președinta Comisiei Europene.
“Am spus că trebuie să ne regândim urgent parteneriatele. Așadar, aș dori să colaborez cu dumneavoastră pentru a deschide calea Canadei să devină primul membru asociat al UE. Vom lucra la producția inteligentă. Vom crea o alianță tehnologică. Vom integra bazele industriale de apărare. Vom face din Arctica un proiect comun emblematic”, a mai afirmat von der Leyen.
“Aceste parteneriate reprezintă o alegere strategică pentru Europa, dar ele răspund și fracturii din cadrul sistemului internațional bazat pe reguli. Pentru unii, soluția este să acționeze pe cont propriu. Însă aceasta nu este o opțiune pentru noi”, a adăugat ea. Președinta Comisiei a ținut să menționeze că acest parteneriat nu este îndreptat împotriva altcuiva, cu referire la Administrația Trump. La începutul acestei săptămâni, Mark Carney, prim-ministrul Canadei, a declarat că guvernul său urmărește o alianță unică cu Uniunea Europeană, dar nu și aderarea. Ursula von der Leyen l-a invitat pe acesta să susțină un discurs în legislativul european, joi.
Agenția de presă explică faptul că sosirea lui Carney în Europa are loc într-un context internațional dificil marcat de deteriorarea relațiilor cu SUA, care au atras Canada într-un război comercial. Relațiile au fost tensionate și de declarațiile repetate ale lui Donald Trump despre ideea ca țara vecină să devină cel de-al 51-lea stat american.
Reuters evidențiază că “Uniunea s-a opus, de-a lungul timpului, categoriilor flexibile, iar statele membre au reacționat cu rezerve la propunerea Germaniei din luna mai privind statutul de membru asociat pentru Ucraina, ca o etapă intermediară către aderarea deplină”.
Surse alternative: Reuters, The Wall Street Journal, The Guardian
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.