Atacul rusesc asupra porturilor ucrainene de la Dunăre a început luni seara, aproape de miezul nopții, iar Centrul Național Militar de Comandă a decis ridicarea avioanelor de vânătoare, în timp ce IGSU a transmis populației din zonă mesaj RO-Alert.
Două avioane F-16 ale Forțelor Aeriene Române și două Eurofighter ale Forțelor Aeriene Italiene, aflate în Serviciul de Poliție Aeriană NATO, au decolat succesiv de la Borcea și Mihail Kogălniceanu.
“Sistemul de supraveghere radar al României a indicat posibilitatea ca traiectoria uneia dintre dronele implicate în atac să fi intersectat, pentru o perioadă foarte scurtă de timp, spațiul aerian național, pe o adâncime de până la 500 de metri, într-o zonă aflată la aproximativ 8 km est de localitatea CA Rosetti, jud. Tulcea, ultimul contact cu această țintă aeriană fiind detectat pe teritoriul ucrainean”, arată MApN, care va trimite totuși, în cursul dimineții, echipe de cercetare la sol.
Alerta aeriană a încetat marți dimineața, la ora 04.50.
Sursa: Comunicat MApN
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.