UPDATE, marți, 9:45. Red Electrica, operatorul sistemului spaniol de electricitate, a informat că peste 99% dintre consumatorii din Spania au fost realimentați cu energie electrică. În Madrid, circulația metroului a fost reluată în întreaga rețea, iar autoritățile estimează că 80% dintre trenuri circulă normal. În plus, toate autobuzele publice și trenurile interurbane funcționează normal, iar transportul va fi gratuit pe tot parcursul zilei.

În Portugalia, aproximativ 6,2 milioane din cele 6,5 milioane de gospodării au fost realimentate cu electricitate, potrivit operatorului rețelei naționale. Compania REN, care operează rețeaua națională de electricitate din Portugalia, anunță că a reușit să alimenteze “85 din cele 89 de substații și stații de comutare”.

UPDATE, marți, ora 7:30. Vicepreședintele Sara Aagesen a anunțat că 92% dintre consumatori sunt realimentați cu energie, toate substațiile rețelei de transport fiind restaurate. Totuși, numeroase trenuri rămân anulate sau au întârzieri.

Peste noapte, 30 de mii de ofițeri din cadrul Poliției Naționale și ai Gărzii Civile au fost desfășurați pe străzile orașelor spaniole, pentru a asigura ordinea, în toată Spania.

Ce se știe despre cauzele penei de curent:

Luni, la ora locală 12:33, 15 gigawați de energie electrică au dispărut brusc din sistemul spaniol, timp de doar cinci secunde, provocând apoi colapsul întregului sistem, atât în Spania continentală cât și în Portugalia, alimentată din Spania. El Pais explică faptul că puterea respectivă este echivalentă cu 60% din energia electrică consumată la acea oră și reprezintă dublul puterii celor cinci centrale nucleare ale Spaniei.

Există numeroase speculații legate de cauze, inițial fiind avansată ipoteza unui incendiu la o substație din sudul Franței, corelată sau nu cu fluctuațiile de temperaturi din Spania. Întreruperea de doar cinci secunde alimentează ipoteza unui atac cibernetic, iar autoritățile spaniole nu au exclus-o deocamdată, dar nici nu au confirmat-o. Este clar că fluctuația a produs deconectarea sistemului spaniol de cel european (prin Franța), dar nu este clar dacă fluctuația a venit din Franța sau deconectarea a intervenit automat după căderea sistemului spaniol.

Cert este că Peninsula Iberică nu a mai cunoscut o pană de curent de aceste proporții de peste 40 de ani, iar restaurarea energiei s-a dovedit dificilă și din cauza centralelor solare și eoliene, surse fluctuante, care își schimbă puterea în funcție de soare și vânt și care nu pot echilibra sistemul în absența marilor centrale care livrează putere constantă.

Deși încă nu există o estimare oficială a pagubelor, specialiști consultați de El Pais arată că acestea ar putea ajunge la 4,5 miliarde de euro, numai din întreruperea activităților economice în toată Spania, timp de o zi.

UPDATE, ora 22:40. Guvernul spaniol a declarat stare de urgență, pentru a ajuta autoritățile regionale și a suplimenta măsurile de siguranță publică. Alimentarea cu energie a fost restabilită în doar 20% din zonele afectate.

Aproape de ora 20, ministrul spaniol de Interne a decretat stare de urgență, la nivelul regiunilor care vor solicita sprijin din partea guvernului central și a structurilor sale de urgență. Cereri de ajutor au sosit din Madrid, Andaluzia și Extremadura.

Red Electrica, operatorul sistemului spaniol de electricitate, a informat că alimentarea cu energie a fost reluată în peste 20% din zonele afectate de pana masivă de curent. O mare parte a necesarului a fost acoperită de producția internă, precum și de importurile din Franța.

Liniile de metrou sunt din nou sub tensiune, însă transportul public, inclusiv cel de suprafață, rămâne închis publicului. În context, ministrul Transporturilor a spus că este puțin probabil ca circulația trenurilor pe distanțe medii și lungi să fie reluată, în condiții normale, astăzi.

Anterior, prim-ministrul Pedro Sanchez a susținut o conferință de presă în care a declarat că autoritățile nu au stabilit, nici până acum, cauza specifică a penei de curent, și în care i-a îndemnat pe spanioli să-și folosească în mod responsabil telefoanele, pentru a nu pune presiune și pe rețeaua de telecomunicații. El a mai completat că vor fi suplimentate forțele de ordine pe stradă, chiar dacă până acum nu s-au înregistrat probleme deosebite de siguranță și securitate.

În Portugalia vecină, operatorul de rețea a anunțat că alimentarea electrică va fi restabilită pentru sectoarele prioritare, în jurul capitalei Lisabona, în următoarele câteva ore. Societatea a comunicat și că situația ar urma să fie rezolvată în regiunea metropolitană Porto, în această seară.

UPDATE, ora 18:30. Operatorul rețelei de electricitate din Portugalia dă vina pe variațiile extreme de temperatură din Spania, care au generat oscilații anormale în liniile de înaltă tensiune. Președintele Consiliului European: “Nu avem indicii că a fost un atac cibernetic”.

Compania REN, care operează rețeaua națională de electricitate din Portugalia, a dat vina pe “un fenomen atmosferic rar”. Anunță că, din primele verificări, “din cauza variațiilor extreme de temperatură din interiorul Spaniei, au existat oscilații anormale în liniile de foarte înaltă tensiune, un fenomen cunoscut sub numele de «vibrații atmosferice induse». Aceste oscilații au provocat defecțiuni de sincronizare între sistemele electrice, ducând la perturbări succesive în întreaga rețea europeană interconectată”.

“Nu există indicii ale vreunui atac cibernetic. Operatorii de rețea din ambele țări lucrează la găsirea cauzei și la restabilirea alimentării cu energie electrică. Pentru moment, nu s-a identificat cauza acestei întreruperi”, a declarat și președintele Consiliului European, portughezul Antonio Costa.

Premierul portughez, Luís Montenegro, a spus și el că nu există niciun indiciu că întreruperea a fost cauzată de un atac cibernetic, dar a menționat că “este prea devreme pentru a exclude orice scenariu”. De asemenea, acesta a precizat că defecțiunea “nu a provenit din Portugalia”, sugerând, de asemenea, că problema a venit din Spania.

”În legătură cu informaţiile apărute în mass-media referitoare la întreruperile de curent în mai multe state membre ale Uniunii Europene, Directoratul Naţional de Securitate Cibernetică nu confirmă existenţa unui atac cibernetic sau a unui incident cibernetic transfrontalier. De asemenea, nu au fost raportate până la această oră incidente cibernetice semnificative la nivelul operatorilor importanţi sau esenţiali din sectorul energetic din România”, a explicat și Directoratul Național pentru Securitate Cibernetică, într-un comunicat de presă.

UPDATE, ora 16:40. Companiile energetice au început să restabilească alimentarea cu electricitate în nordul și sudul Spaniei. Oficialii estimează că ar putea dura până la zece ore, pentru reluarea furnizării în toată țara. Cauza nu a fost, încă, stabilită.

Red Electrica, operatorul rețelei electrice spaniole, a anunțat că începe să restabilească funcționarea normală, în nordul și sudul țării, o etapă esențială în reluarea treptată a alimentării cu energie la nivel național. Un director de rang înalt al companiei a declarat, citat de mai multe publicații spaniole, că va dura între șase și zece ore pentru a restabili alimentarea cu energie în întreaga țară.

Nici el, nici guvernul nu au comunicat cauza exactă a penei masive, însă executivul a completat că echipele lucrează pentru a identifica sursa problemei și a rezolva, pe cât posibil, situația.

Primarul Madridului le-a cerut localnicilor să evite deplasările neesențiale, pentru a menține, pe cât posibil, drumurile libere. El a explicat, într-un clip video, că semafoarele nu funcționează, iar unele pasaje de autostradă au fost închise.

În Franța, operatorul național RTE a informat că rețeaua națională funcționează normal. În Portugalia, compania aeriană TAP Air le-a cerut oamenilor să nu se prezinte la aeroporturi, până la noi informații.

Comisia Europeană a transmis că este în contact cu autoritățile din Spania și Portugalia, dar și cu reprezentanții rețelei europene a operatorilor de sisteme de transport de electricitate, pentru a înțelege impactul situației. Precizează că, în conformitate cu legislația Uniunii, “există protocoale pentru a restabili funcționarea sistemului energetic european”, se mai arată în mesajul citat de The Guardian.

UPDATE, ora 15:25. Sunt raportate probleme și în Andorra și sud-vestul Franței. Compania de electricitate a Portugaliei anunță că una din posibilele cauze este un incendiu la o stație din Franța.

REN, compania națională de electricitate din Portugalia, a identificat că una din posibilele cauze este un incendiu care a avariat o linie de înaltă tensiune de pe muntele Alaric, în sud-vestul Franței.

Jurnaliștii rețelei europene Euronews au fost informați că mai multe spitale din Peninsula Iberică, cele mai multe din Portugalia, dar și La Paz din Madrid, au fost nevoite să anuleze intervenții chirurgicale, iar metrourile din Madrid și Lisabona au rămas blocate în tuneluri.

Euronews mai anunță că guvernul spaniol a convocat o reuniune de urgență. Autoritățile au cerut oamenilor să nu apeleze numărul unic de urgențe decât în situații de urgență reală, pentru a nu supraîncărca liniile. Potrivit publicației europene, și locuitorii din Andorra, dar și din sudul Franței, au raportat că sunt afectați de pana de curent.

Din cauza penei majore, au fost suspendate meciurile din cadrul turneului de tenis Madrid Open, anunță WTA pe site-ul oficial. La feminin, astăzi erau programate opt meciuri din turul al patrulea, însă s-au putut disputa numai două.

Știrea în formă inițială. Pană masivă de curent în Spania și Portugalia. Sunt afectate comunicațiile, aeroporturile și rețelele de transport feroviar din ambele țări. Metrourile nu mai circulă, inclusiv la Madrid, iar semafoarele de pe străzi nu mai funcționează. Autoritățile spaniole nu exclud posibilitatea unui atac cibernetic de amploare.

O mare parte din Spania și Portugalia – inclusiv Madrid și Lisabona – au fost afectate de o pană de curent. Operatorul feroviar spaniol Adif confirmă că traficul este afectat în întreaga țară, la fel și compania națională de căi ferate din Spania, Renfe: “Întreaga rețea națională de electricitate a țării este întreruptă. Trenurile s-au oprit și nu mai placă din nicio stație”. 

Mai multe companii aeriene au raportat întreruperi în aeroporturi, inclusiv la Madrid-Barajas. Operatorul spaniol al rețelei electrice, Red Electrica, a anunțat că lucrează cu companiile energetice pentru a restabili alimentarea cu energie electrică. Din primele informații, sunt afectate, totodată, Sevilla, Barcelona și Valencia. Metroul din Madrid au fost evacuat, iar semafoarele din oraș nu funcționează, potrivit presei locale.

În Portugalia, pana de curent este, de asemenea, generalizată. Pe aeroportul din Lisabona, numeroase curse sunt afectate. Guvernul portughez nu a oferit încă nicio explicație oficială pentru oprirea rețelei electrice a țării. Părți din Franța par, de asemenea, să fie afectate, conform presei spaniole.

Guvernul spaniol confirmă incidentul și anunță că a demarat o investigație, deși nu există încă o explicație oficială pentru ceea ce s-a întâmplat, și nici despre amploarea penei de curent. Institutul Național de Securitate Cibernetică al Spaniei (INCIBE) anunță că a demarat verificări pentru a vedea dacă este vorba despre un atac cibernetic.

Surse: El Pais, Euronews

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday