Incendiile au izbucnit în apropiere de Beit Shemesh, la aproximativ 25 – 30 km sud-vest de Ierusalim, și au cuprins mari porțiuni din apropierea unor autostrăzi. Apoi, focul s-a extins spre nord. Zeci de echipe de intervenție acționează pentru a ține focul sub control, inclusiv cu elicoptere de stingere. Cel puțin 9 persoane, printre care 3 pompieri, au fost rănite și au avut nevoie de îngrijiri medicale.

Autoritățile au dispus evacuarea populației din mai multe localități, printre care Beit Meir, Eshtaol și Ma’aleh Adumim, și relocarea în zone sigure. De asemenea, poliția a închis circulația pe mai multe porțiuni de autostrăzi și alte rute importante. Șaisprezece persoane au fost tratate pentru inhalare de fum, potrivit organizației United Hatzalah (organizație de servicii medicale bazată pe voluntariat).

Premierul Benjamin Netanyahu a cerut pregătirea unor echipe suplimentare din Grecia și alte țări, avertizând asupra formării unor “capcane de foc”. Acesta a subliniat necesitatea menținerii deschise a rutelor de evacuare, ordonând populației din zonele ce nu pot fi securizate să plece. 

Netanyahu a subliniat, de asemenea, importanța apărării Ierusalimului și a zonelor de suburbie vestice, îndemnând cetățenii să evite zona afectată și să respecte instrucțiunile autorităților.

Incendiile au fost declanșate de valul de căldură recent și s-au extins rapid din cauza vântului puternic. Ieri, un alt incendiu izbucnit în apropiere de Yavne a afectat liniile de curent și a provocat suspendarea traficului feroviar în zonă.

Surse alternative: Times of Israel, The Jerusalem Post

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday