Piețele americane au înregistrat luni seara, înainte de închidere, căderi abrupte, cu Tesla la -6% și Nvidia la -4,5%, principalii indici au pierdut în prima ședință de după Paște mai mult de -2%. În același timp, dolarul a continuat să piardă teren în fața celorlalte valute forte, iar cotațiile de la București se deschid, marți dimineața, la 4,31 de lei pentru un dolar, cel mai mic nivel din octombrie 2021 și până acum.
Donald Trump și-a reluat luni atacurile la adresa președintelui Rezervei Federale, Jerome Powell, pe care este clar de acum că vrea să îl schimbe din funcție, chiar dacă atribuțiile prezidențiale nu îi permit acest lucru. Președintele american pare iritat de comentariile oficialilor Fed, care cred că tarifele sale vor determina o creștere a inflație și o intrare a SUA în recesiune. Trump vrea dobânzi mai mici, pentru a stimula piețele și investițiile, dar Fed nu va face probabil acest lucru, pentru că dobânzile mai mici stimulează și creșterea prețurilor (inflația).
De altfel, președintele Rezervelor Federale din Chicago, Austan Goolsbee, care conduce una dintre cele 12 bănci care formează Fed, a avertizat într-un interviu la CBS că tarifele lui Donald Trump, introduse, iar apoi retrase, vor genera o creștere temporară a economiei, datorată “cumpărăturilor de panică” şi stocurilor acumulate de firme înainte de expirarea pauzei de 90 de zile, dar asta va face aproape inevitabilă o scădere a economiei americane la vară.
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.