Nemulțumirile se acumulează la Casa Albă, pe măsură ce nu se observă progrese pentru a ajunge la un acord de pace care să pună capăt războiului din Ucraina, în ciuda eforturile diplomatice recente, scrie Reuters într-o analiză.
Până în prezent, Parisul, Londra, Berlinul și Kievul nu au comentat declarația făcută de secretarul de Stat al SUA, Marco Rubio, în această dimineață, conform căreia americanii “vor abandona eforturile de a negocia un acord de pace între Ucraina și Rusia, dacă în următoarele zile nu vor fi semne clare că un astfel de acord poate fi încheiat”. În schimb, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat că au fost deja realizate unele progrese cu privire la un acord de pace, însă că legăturile cu Washingtonul au fost dificile. Totodată, a precizat că Rusia depune eforturi pentru a rezolva conflictul, încercând să-și atingă propriile obiective, în același timp.
Donald Trump a promis, în timpul campaniei sale electorale, că va pune capăt războiului din Ucraina în 24 de ore de la preluarea celui de-al doilea mandat, însă ulterior, a recunoscut că există obstacole semnificative în acest sens, dar că va insista pentru o rezoluție de pace. Președintele a exercitat presiuni asupra Ucraina, cât și a Rusiei, amenințând cu sancțiuni asupra Moscovei sau întreruperea ajutorului militar acordat Kievului.
Deși echipele de negocieri ale ambelor țări au purtat discuții organizate de SUA în Arabia Saudită, rezultatul a fost doar o încetare parțială a focului, iar conflictul continuă. Rusia a insistat că dorește ca Ucraina să renunțe la aderarea la NATO, să cedeze definitiv controlul asupra Zaporijie, Herson, Donețk și Luhansk și să-și reducă drastic dimensiunea armatei. În schimb, ucrainenii consideră că aceste solicitări sunt echivalentul unei cereri de capitulare.
Astfel, dacă Washingtonul se retrage din eforturile de negociere a păcii, acestea probabil vor eșua, deoarece niciun alt stat nu poate exercita presiuni atât de puternice asupra Moscovei și Kievului. Alte efecte, în acest context, sunt neclare. SUA ar putea să își păstreze neschimbată politica actuală privind conflictul și să furnizeze în continuare ajutor Ucraina sau ar putea să decidă să oprească ajutoarele.
Sursă: Reuters
Foto: Alexander Kharchenko | Dreamstime.com
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.