SpaceX, împreună cu compania de software Palantir și cu producătorul de drone Anduril, sunt favorite să câștige contractul pentru construirea scutului, au declarat pentru Reuters șase persoane familiarizate cu subiectul. Unele dintre acestea au atras atenția că, deși SpaceX a primit unele semnale pozitive din partea Pentagonului, procesul decizional încă se află în stadiul incipient. Structura finală a scutului și cine ar putea lucra la proiect s-ar putea schimba în următoarele luni.
În ultimele săptămâni, cele trei companii s-au întâlnit cu oficiali de rang înalt din cadrul Administrației Trump și ai Pentagonului, pentru a prezenta un plan care presupune lansarea unui număr cuprins între 400 și 1.000 de sateliți, în jurul Pământului. Aceștia vor fi capabili să detecteze și să urmărească rachetele inamice. O flotă separată, de până la 200 de sateliți dotați cu arme laser sau rachete le vor putea doborî pe cele inamice, au declarat trei dintre sursele Reuters. Costul estimat al constelației ar fi între șase și zece miliarde de dolari.
Președintele Donald Trump a avertizat, printr-un ordin executiv din 27 ianuarie, că un atac cu rachete este cea mai catastrofală amenințare cu care s-ar putea confrunta Statele Unite, amintește agenția de presă. Tot Reuters explică faptul că cele trei companii sus-numite au fost fondate de antreprenori care l-au susținut puternic pe Donald Trump. Musk a donat mai mult de 250 de milioane de dolari pentru campania republicanului, care a câștigat alegerile prezidențiale din toamna trecută. În prezent, Musk este consilier special al președintelui și coordonează activitatea unui departament nou înființat pentru eficientizarea cheltuielilor guvernamentale, funcție din care ar trebui să plece, luna viitoare.
SpaceX a propus ca rolul companiei în proiectul “Golden Dome” să fie definit ca un “serviciu cu abonament”, prin intermediul căruia guvernul ar plăti pentru acces la tehnologie, în loc să dețină sistemul cu totul. Deși abordare ar putea ajuta Pentagonul să ocolească anumite protocoale de achiziții, guvernul ar putea fi constrâns de costurile pe termen lung și ar risca să fie dependent de o companie privată. Totuși, există și incertitudini cu privire la capacitatea SpaceX de a implementa cu succes constelația de sateliți într-un mod rentabil, care poate asigura securitatea națională, fiind un sistem complex.
Agenția de presă scrie, în încheiere, că Pentagonul a primit informări din partea a peste 180 de companii, care s-au arătat interesate de proiectul “Golden Dome”. Alte nume importante care ar putea juca un rol esențial sunt RTX, Boeing sau Northrop Grumman.
Sursă: Reuters
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.