Karoline Leavitt, purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, a declarat marți seara că SUA “oferă Rusiei, drept stimulent pentru a pune capăt războiului, posibilitatea încheierii unor parteneriate economice, dar trebuie să vedem mai întâi o încetare a focului, iar președintele și trimisul prezidențial, Witkoff, le-au spus foarte clar rușilor acest lucru”. Nu este clar dacă Leavitt s-a referit la un acord comercial (Rusia nu s-a regăsit pe lista țărilor cărora Trump le-a impus tarife), sau la parteneriate economice care implică investiții, schimburi de tehnologie și, în general, pași mult mai mari decât un acord comercial.

Comentariile lui Leavitt au venit la scurt timp după ce Steve Witkoff, trimisul special al președintelui american în Rusia, s-a întâlnit cu Vladimir Putin, la Sankt Petersburg, pe 11 aprilie. Purtătoarea de cuvânt a Casei Albe a precizat că întâlnirea “a fost productivă” și că “Witkoff crede că Rusia vrea să pună capăt acestui război și președintele american crede și el asta”. De altfel, SUA au blocat o declarație a G7 care ar fi condamnat bombardamentul rusesc de la Sumî, din Duminica Floriilor. Dar, cu o zi înainte, Witkoff declarase că discuțiile sale cu Putin s-au concentrat pe statutul celor cinci regiuni ucrainene ocupate de ruși.

Între timp, de la Bruxelles, șefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a remarcat că “există un efect secundar pozitiv” al incertitudinii tarifare create de președintele SUA – tot mai mulți lideri mondiali doresc să încheie acorduri comerciale cu UE. “În prezent, am nenumărate discuții cu șefi de stat și de guvern din întreaga lume care doresc să lucreze împreună cu noi la o nouă ordine comericală. Toată lumea cere mai multe parteneriate cu Europa și nu este vorba doar despre legăturile economice ci și de stabilirea de reguli comune și despre predictibilitate. Europa poate oferi asta”, a declarat von der Leyen într-un interviu acordat ziarului german Die Zeit.

Trimiterea președintei Comisiei Europene la predictibilitate și reguli, precum și faptul că “Europa poate oferi asta”, este o contrapunere subtilă și diplomatică la haosul creat în comerțul internațional de introducerea de tarife și revenirile asupra acestora ale președintelui SUA, Donald Trump. Aliații SUA, atât UE, cât și Japonia și Coreea de Sud, explorează de atunci diversificarea parteneriatelor comerciale cu China și alte economii majore.

Von der Leyen a mai subliniat că “Europa este trează și are oportunitatea de a juca un rol puternic în noua ordine mondială care, ușor, ușor, se conturează. Acum trebuie să folosim acest impuls pentru a deschide noi piețe pentru companiile noastre și pentru a stabili o relație cât mai strânsă cu multe țări care au aceleași interese ca noi”, a mai spus ea.

Sursă: Die Zeit

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday