Consilierul prezidențial Cristian Diaconescu a precizat, la Antena 3, că delegația americană va ajunge în țară la începutul săptămânii viitoare, urmând ca România să facă inclusiv “clarificări” despre despre anularea alegerilor. 

“Confirm că la începutul săptămânii viitoare o delegație semnificativă a Congresului american ar urma să vină în România, cu contacte la toate nivelele semnificative decizionale din România. (…) E important, pentru că elementele strategice care ne interesează și pe noi și pe americani vor fi discutate.

E vorba și de strategia la Marea Neagră, pe care Congresul american a dezvoltat-o anul trecut cu o susținere bipartizană și această prezență la București va fi egală, atât republicani, cât și democrați. Am reușit să depășim și absența acestor contacte. Ele au existat, dar cele cu valoare de semnal. Vom discuta și despre alegerile anulate. Suntem pregătiți. Vom da și răspunsuri în legătură cu ce s-a întâmplat, dar și garanții în legătură cu ce se va întâmpla. E un pas înainte”, a declarat Cristian Diaconescu.

Consilierul prezidențial a subliniat, totodată, că în acest moment nu există niciun fel de semnal în ceea ce privește posibila retragere a trupelor SUA în Europa. “Există cuvântul reevaluare, când se transmit o serie de mesaje în ceea ce privește poziționarea americană, dar nu înseamnă desistare. S-au tras repede concluzii că administrația de la Washington ar lua o decizie istorică, dramatică în legătură cu europenii. (…) Poziția SUA e aceeași, sunt în continuare parte la proiectele NATO, de la intelligence, până la implementarea a ce s-a decis militar pentru Ucraina. Nu s-a schimbat nimic. S-ar putea să existe o repoziționare a forțelor militare americane, dar depinde foarte mult de rezultatul contextelor bilaterale și lucrăm 7/24 să nu avem surprize”, a mai spus Diaconescu.

Foto: Inquam Photos / Nichita Cojocea

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday