“Investițiile care urmează să fie făcute sau cele anunțate în ultimele săptămâni ar trebui suspendate până când lucrurile se vor clarifica cu Statele Unite”, a declarat Emmanuel Macron în cadrul unei întâlniri cu reprezentanți ai industriei franceze la Palatul Élysée.

Președintele francez a calificat tarifele impuse de SUA drept “o decizie brutală și nefondată” și a subliniat că Europa trebuie să adopte o poziție mai fermă în materie de politici comerciale și de apărare economică. Macron a menționat și necesitatea de a accelera implementarea măsurilor de protecție comercială la nivel european, evocând tarifele impuse recent de UE asupra vehiculelor chinezești. 

“Ce mesaj transmitem dacă jucători economici majori europeni investesc miliarde în economia americană, exact în momentul în care suntem loviți de tarife?”, a declarat Macron, făcând apel la “solidaritate colectivă” din partea UE.

Printre măsurile analizate de Bruxelles se numără și utilizarea “mecanismului anti-coerciție”, un instrument conceput inițial pentru China, ce are drept scop protejarea comerțului. De asemenea, sunt luate în calcul și potențiale sancțiuni împotriva companiilor americane din sectorul digital. Nimic nu este exclus. Toate opțiunile sunt pe masă”, a subliniat Macron, adăugând că reacția Europei va fi “mai puternică” decât răspunsurile anterioare la tarifele americane pe oțel și aluminiu.

Apelul liderului francez vine în contextul în care gigantul francez de transport maritim CMA CGM a anunțat recent planuri de investiții de 20 de miliarde de euro în infrastructura logistică din SUA. De asemenea, Schneider Electric, furnizor de echipamente electrice, a anunțat în martie o investiție de 700 de milioane de dolari în infrastructura energetică americană, pentru a susține dezvoltarea sectorului inteligenței artificiale.

Surse alternative: Politico, Reuters

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday