Înainte ca J.D. Vance, vicepreședintele SUA, să ajungă în Groenlanda, Vladimir Putin, președintele Rusiei, a susținut un discurs, în cadrul unui forum din orașul Murmansk, din nordul țării. Deși, reuniunea se referea la aspecte legate de Arctica, Putin a prezentat motivele pe care SUA le poate avea pentru a prelua Groenlanda, folosind așa-zise aspecte istorice. The Guardian, subliniază, că asemenea argumente nu au fost invocate nici de cei mai mari susținători ai ideii de preluare a Groenlandei de către SUA și arată interesul pe care Putin îl are în a-l face pe Trump aliatul său în contestarea ordinii stabilite după al Doilea Război Mondial.
Planurile SUA de a prelua controlul asupra Groenlandei “pot surprinde pe cineva doar la prima vedere și este o greșeală profundă să credem că aceasta este un fel de discuție extravagantă a noii administrații americane”, a spus Putin.
Președintele Rusiei a continuat cu o înșiruire a momentele în care SUA a încercat să obțină controlul asupra Groenlandei. Astfel, a arătat că primele proiecte ale SUA privind Groenlanda datează din 1910, apoi americanii au protejat Groenlanda de naziși în anii 1940 și au făcut o ofertă de cumpărare a insulei, însă aceasta a fost respinsă. Ulterior, au intenționat să cumpere Groenlanda în anii 1960, dar Congresul nu a sprijinit acordul. În aceste condiții, Putin a spus că planurile SUA sunt “serioase” și au “rădăcini istorice de lungă durată”.
După această prezentare, Putin și-a mutat atenția spre Alaska, care a fost vândută de Imperiul Rus căre SUA în 1867. “Permiteți-mi să vă reamintesc că până în 1868, achiziția Alaska a fost ridiculizată în ziarele americane”, a spus Putin. Achiziția sub președintele Andrew Johnson a fost justificată, a mai adăugat președintele Rusiei, care nu a amintit, totuși, și despre faptul că vânzarea teritoriului a fost un caz național de remuşcări în Rusia.
Concluzia ce se poate desprinde din discursul lui Putin este că țările mari au ambiții teritoriale. Negocierile teritoriale și anexările nu sunt doar amintiri din alte perioade istorice, ci o realitate modernă, subliniază The Guardian. Astfel, președintele Rusiei a arătat că respinge toate normele internaționale care interzic preluare unor teritorii cu forța sau presiunea asupra guvernelor de a le ceda.
Despre poziția Rusiei în acest context, Putin a spus că “în ceea ce privește Groenlanda, aceasta este o problemă care implică două state specifice și nu are nimic de-a face cu noi”. A adăugat, însă că Rusia va continua să își apere interesele în Arctica de puteri “periculoase” precum Finlanda și Suedia.
The Guardian subliniază că Vladimir Putin se folosește de pretențiile expansioniste ale lui Donald Trump pentru a-și justifica propriile interese în acest sens. Președintele Rusiei dorește să își extindă sfera de influență, în special în Belarus și Ucraina. Atât Trump cât și Putin discreditează ordinea stabilită după terminarea celui de-Al Doilea Război Mondial, dar și organizațiile care au apărut în perioada postbelică și nu numai, precum NATO, ONU sau Curtea Penală Internațională.
“Ordinea globală postbelică nu este doar învechită, ci este acum o armă folosită împotriva noastră”, a spus Marco Rubio, secretarul de Stat din Amnistitia Trump. The Guardian subliniază că declarația a fost făcută de unul dintre cei mai moderați membri ai cabinetului lui Trump. Pe lista lui Trump se află și alte obiective precum stabilirea proprietății asupra Canalului Panama sau transformarea Canadei în al 51-lea stat.
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.