Deși anul a început cu speranțe mari legate de politicile economice promovate de Administrația Trump, bursele au avut de suferit din cauza volatilității generate de tarife. Încrederea investitorilor, în special, este puternic afectată, mai ales după ce indicele S&P 500 a scăzut cu 10% în martie, față de maximul din februarie. Doar în ședința de astăzi, S&P 500 se depreciază cu 2%, pe fondul datelor privind creșterile cheltuielilor de consum ale americanilor.
Indicele este pe cale să încheie primul trimestru al anului în scădere cu aproape 5%, cel mai mare declin în acest interval din ultimii cinci ani, în condițiile în care Canada, Franța și alte state ar putea aplica tarife de represalii pentru mărfurile americane, arată Reuters într-o analiză. După ce Trump a anunțat o taxă de 25% pe vehiculele importate, guverne din Ottawa și până la Paris au amenințat cu represalii, afectând acțiunile din sectorul auto și tensionând relațiile dintre aliații politici.
În urmă cu două zile, analiștii băncii Barclays au redus prognoza pentru S&P 500 de la 6.600 la 5.900 de puncte, în acest an, anticipând o scădere a câștigurilor companiilor din cauza tarifelor. Tot o evaluare în scădere, dar mai optimistă, a avut-o UBS Global Wealth Management, de la 6.600 de puncte la 6.400 de puncte.
Anunțul președintelui american din 2 aprilie urmează să indice ce țări și sectoarele industriale vor fi vizate de noile tarife, în efortul administrației de a reduce deficitul comercial, estimat la 1.200 de miliarde de dolari. În aceste condiții, investitorii și analiștii se așteaptă la o volatilitate ridicată a acțiunilor, în funcție de nivelul tarifelor, durata lor de aplicare și eventualele contramăsuri, la care se adaugă încrederea consumatorilor în economie, aflată la cel mai mic nivel al ultimilor patru ani.
Grafic: Trading Economics
Foto: Dreamstime/Wavebreakmedia
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.