Aflat în vizită la Murmansk, în nordul peninsulei scandinave, președintele rus a insistat pe faptul că Zelenski și actuala conducere a Ucrainei ar fi ilegitimi și a spus că o formă de administrare temporară ar permite organizarea de alegeri și semnarea unor acorduri cheie pentru finalui războiului.
“În principiu, o administrație temporară ar putea fi introdusă în Ucraina sub auspiciile ONU, ale Statelor Unite, ale țărilor europene și ale partenerilor noștri [probabil ale aliaților Rusiei din BRICS – n.r.]. O astfel de administrare ar putea organiza alegeri democratice ce ar aduce la putere un guvern legitim, care s-ar bucura de încrederea poporului și care ar putea începe discuții cu noi despre un tratat de pace. După părerea mea, noul președinte al Statelor Unite dorește sincer încetarea conflictului”, a spus Putin, citat de agențiile oficiale ruse. El a mai adăugat că Rusia ar fi “pregătită să colaboreze și cu Europa, dar Europa se comportă într-un mod inconsecvent și încearcă să ne ducă de nas. Dar e în regulă, ne-am obișnuit. Sper că nu vom face greșeli bazate pe încrederea excesivă în așa-zișii noștri parteneri europeni”.
Întrebat despre sugestia lui Putin cu privire la o “administrare temporară în Ucraina”, un purtător de cuvânt al Consiliului Național de Securitate al Casei Albe, a spus că guvernarea Ucrainei este determinată de constituția sa și de poporul țării. Constituția Ucrainei nu permite organizarea de alegeri în timp de război, nici recunoașterea anexării unor teritorii de către o altă țară.
Comentariile lui Putin vin după mai multe runde de negocieri cu americanii, în care Rusia a fost de acord cu oprirea atacurilor asupra infrastructurii energetice, dar nu l-a respectat (Armata Rusă nu a recunoscut niciodată că ar fi atacat ținte civile), iar apoi a fost de acord cu “o încetare a focului în Marea Neagră” dar a venit cu condiții privind eliminarea restricțiilor financiare asupra sa, inacceptabile atât pentru europeni, cât și pentru Ucraina.
Numeroși experți consideră că Rusia trage de timp, pentru a nu oferi un refuz categoric încercărilor lui Trump de a obține o încetare a focului. În ciuda concesiilor foarte mari făcute de SUA încă înainte de începerea negocierilor, pretențiile lui Putin rămân maximale atât în legătură cu Ucraina, cât și cu retragerea NATO din Europa de Est, inclusiv din România. Rusia spera probabil că o îndepărtare de la putere a președintelui Volodimir Zelenski ar rupe coeziunea și dorința de rezistență a ucrainenilor, dar opoziția din această țară, abordată deja în acest sens de Administrația Trump, a refuzat categoric organizarea de alegeri înainte de încheierea păcii.
Sursa: Reuters
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.