Președintele american Donald Trump a afirmat, în cadrul unui interviu la radio, că Statele Unite “au nevoie de Groenlanda pentru siguranța și securitatea internațională. Trebuie să o avem”. Acesta subliniază că insula, cea mai mare din lume, este deosebit de importantă strategic, din punct de vedere defensiv și ofensiv, reprezentând un punct-cheie dintr-o zonă în care “trec sute de nave zilnic”. Trump subliniază că Groenlanda “este esențială pentru apărarea unei mari părți a planetei, nu doar pentru SUA”. Trump a mai susținut că, deși nu este sigur că populația Groenlandei e pregătită să treacă la cetățenie americană, Statele Unite trebuie să o convingă și “să obțină insula”.
Deși ideea achiziționării Groenlandei nu este nouă pentru președintele american (în august 2019, în primul său mandat de președinte, Trump a declarat public că a luat în considerare ideea de a cumpăra Groenlanda de la Danemarca), în cel de-al doilea mandat al său pare să devină o prioritate, dat fiind interesul crescut pentru resursele minerale rare și poziționarea strategică a teritoriului, explică analiștii pentru Politico.
Declarațiile lui Trump au fost făcute, de asemenea, în contextul în care vicepreședintele J.D. Vance și Usha Vance, soția sa, au planificat o vizită controversată pe insulă. Deși inițial Usha urma să participe la mai multe evenimente culturale în capitala Nuuk, programul a fost redus drastic, iar cuplul va petrece doar o zi în Groenlanda, cu accent pe o vizita la baza spațială Pituffik. De asemenea, miercuri dimineață, presa locală a relatat că mai multe vehicule blindate americane, care au fost aduse cu ocazia vizitei soților Vance, au fost încărcate într-un avion militar, pentru a fi returnate în SUA, într-un alt gest de dezescaladare. J.D. Vance a afirmat, într-un videoclip postat pe X/Twitter, că scopul prezenței lor ar fi “verificarea securității insulei”.
Deși reducerea itinerariului familiei Vance a fost văzută ca o amortizare a tensiunilor dintre SUA și Groenlanda de către autoritățile daneze, populația a reacționat negativ față de întreaga situație. Sute de persoane au participat recent la proteste împotriva vizitei oficialilor americani, afișând pancarte cu mesaje precum “Respectați acordurile internaționale!” și “Plecați acasă!”.
Principalele partide politice din Groenlanda au emis o declarație comună în care au condamnat comportamentul Administrației Trump. Prim-ministrul interimar a postat, pe rețelele de socializare: “Țara noastră nu va fi niciodată SUA, iar noi, groenlandezii, nu vom fi niciodată americani. Nu ne mai tratați cu lipsă de respect. Destul e destul”. De asemenea, sondajele recente indică faptul că aproape 80% dintre groenlandezi sprijină independența față de Danemarca, iar un procent și mai mare resping ideea de a deveni parte a Statelor Unite.
Baza Pituffik, obiectivul principal al vizitei lui Vance, este un punct strategic pentru SUA încă din cel de-Al Doilea Război Mondial. Apărarea și politica externă a Groenlanda sunt, de 300 de ani, responsabilitatea Danemarcei, însă își gestionează afacerile interne pe cont propriu.
Surse alternative: Politico, BBC
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.