Donald Trump a răspuns, marți seara, la întrebările jurnaliștilor americani, iar în ceea ce privește breșa de securitate, președintele a încercat să îi ia apărarea consilierului pentru securitate națională și să minimizeze scurgerea de informații militare extrem de sensibile de pe grupul Signal (un grup privat de mesagerie), unde șeful Pentagonului și alți oficiali din domeniul securității au discutat planurile de atac împotriva rebelilor houthi din Yemen.
De asemenea, într-un interviu pentru NBC, Trump a susținut că incidentul reprezintă “singura eroare din ultimele două luni” și că Waltz “a învățat o lecție”, în timp ce democrații solicită o anchetă oficială. Aceeași retorică a fost reluată și în discuția cu jurnaliștii de la Casa Albă, când președintele american a mai susținut și că prezența lui Goldberg în grup nu a influențat operațiunile militare. “A fost un membru din echipa lui Michael care avea numărul lui Goldberg pe telefon”, a susținut acesta.
Vocile opoziției, inclusiv a unor congresmani republicani, numesc incidentul “o eroare gravă și inacceptabilă” și consideră că, prin transmiterea neglijentă a unor informații extrem de sensibile în cadrul unor astfel de platforme, sunt “absolut convinși” că Rusia și China au interceptat comunicările respective. De altfel, o audiere în acest sens în Congres s-a desfășurat deja, însă nu au fost încă trasate concluziile.
Directorul CIA, însă, a precizat că a fost informată că folosirea aplicației era o practică existentă încă din timpul administrației Biden și că este considerată acceptabilă pentru uz profesional. Casa Albă, de asemenea, a emis o declarație în care acuză democrații și mass-media că încearcă să distragă atenția de la succesul misiunilor militare. “Președintele Trump și echipa sa de securitate națională au eliminat teroriști care vizau trupele americane și au protejat rutele comerciale vitale”, se arată în comunicat.
În plus, consilierul pentru securitate a negat implicarea lui Goldberg, afirmând că “nimeni nu a discutat planuri de război” și l-a acuzat pe jurnalistul care a pus această întrebare că “răspândește mizerii”. La rândul său, Goldberg a reacționat într-un interviu, declarând: “Nu am mai văzut un asemenea comportament lipsit de seriozitate”.
Surse: The Guardian, BBC
Foto: Mino Surkala | Dreamstime.com
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.