Curtea de Apel a Statelor Unite pentru Circuitul DC a avut o ședință pentru a asculta argumentele Administrației Trump în legătură cu aplicarea unei legi din 1798, care-i privește pe “dușmanii străini”, pentru a deporta 238 de venezueleni. În legătură cu aceștia există presupuneri că fac parte din bandele infracționale venezuelene și au fost trimiși într-o închisoare din statul El Salvador. În timpul audierilor, judecătoarea Patricia Millett a declarat că “naziștii au primit un tratament mai bun în temeiul acestei legi, decât s-a întâmplat acum”.
Anterior, un judecător federal a refuzat să ridice ordinul prin care a fost blocată, pentru 14 zile, deportarea imigranților venezueleni în temeiul legislației vechi de peste 200 de ani. Magistratul a hotărât că cei vizați trebuie să aibă dreptul să conteste deciziile de expulzare și acuzațiile de apartenență la bandele criminale.
Prin ordinul de suspendare, contestat apoi la Curtea de Apel, instanța federală a cerut ca avioanele cu imigranți să se întoarcă din drum, însă Casa Albă a insistat că era prea târziu, deoarece avioanele se aflau în spațiul aerian internațional.
Revenind la audieri, reprezentantul guvernului a transmis că ordinul este unul fără precedent, că instanța s-a amestecat în puterile de politică externă ale președinției și a respins analogia nazistă. Millett a dat apoi un exemplu pentru a descrie maniera de acțiune: “Ați fi putut să mă luați pe mine, să mă aruncați într-un avion, crezând că sunt membru al unei bande, și să nu-mi dați nicio șansă să mă apăr”.
Înainte de a fi invocată de Administrația Trump, Legea Inamicilor Străini fusese folosită doar de trei ori în istoria SUA. Cel mai recent, a fost utilizată pentru a scoate din țară imigranții japonezi, germani și italieni, în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial.
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.