Aproape 66% din parizieni au votat la referendumul local în favoarea măsurii, în timp ce 34% au votat împotriva ei. Prezența a fost una slabă, de 4%, dar suficientă pentru ca referendumul să fie validat. În plus, li s-a permis să voteze inclusiv tinerilor cu vârste începând de la 16 ani. Astfel, odată cu noua măsură, vor fi eliminate 10 mii de locuri de parcare în Paris, la care se adaugă alte 10 mii, eliminate din 2020 până în prezent. Urmează ca locuitorii orașului să fie consultați și cu privire la străzile care vor deveni zone pietonale. Pentru a îmbunătăți calitatea aerului, autoritățile locale explică faptul că pe străzile respective va avea loc un proces de igienizare, urmând ca pe acestea să fie plantați copaci și flori.
Este al treilea referendum de acest fel organizat în Paris, după un scrutin din 2023 în care a fost aprobată interzicerea trotinetelor electronice și după ce, anul trecut, prin aceeași procedură, au fost triplate taxele de parcare pentru mașinile de dimensiuni mari.
Prin urmare, totalul străzilor pietonale din capitala Franței va ajunge la 700. Cu toate acestea, Parisul rămâne în urma altor capitale europene în ceea ce privește infrastructura verde (parcuri, grădini, străzi mărginite de copaci), care acoperă doar 26% din oraș. Media capitalelor europene este de 41%.
Surse alternative: Reuters, Le Figaro
Foto: Ekaterinabelova | Dreamstime.com
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.