UPDATE, ora 22:10. Ilie Bolojan, președintele interimar, a declarat, după summitul Consiliului European, că “în perioada următoare, până la finalul acestei luni, când există acest termen, vom avea o comunicare comună a celor implicaţi, în aşa fel încât să se arate data de la care se va intra, practic, în vigoare”.
Știrea în formă inițială. Ambasada României la Washington transmite, prin intermediul unui comunicat de presă al Ministerului de Externe, că “nu există, în acest moment, nicio comunicare oficială privind modificarea datei avute în vedere pentru actualizarea sistemului de autorizare a călătoriilor – ESTA”.
Ambasada dă asigurări că se află într-un dialog activ cu autoritățile americane, , mai exact cu Departamentul pentru Securitate Internă: “România consideră Programul Visa Waiver ca fiind un parteneriat de securitate și avem convingerea că operaționalizarea acestuia va contribui la securitatea frontierelor și la combaterea migrației ilegale”.
Ambasada a făcut această precizare în contextul în care în spațiul public s-au răspândi informații cu privire la amânarea termenului de la care România va fi inclusă în programul Visa Waiver.
Pe 10 ianuarie, anunțul privind acceptarea României în program a fost făcut de către secretarul american pentru Securitate Internă din timpul Administrației Biden. Secretarul a felicitat guvernul român pentru îndeplinirea criteriilor necesare. La acea vreme, Biroul american pentru Vamă și Protecție a Frontierelor estima că aplicația online și aplicația mobilă ESTA vor fi actualizate în jurul datei de 31 martie.
Foto: Yurii Kibalnik | Dreamstime
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.