Trei oficiali americani și europeni familiarizați cu evaluările serviciilor de informații au transmis pentru Reuters că trupele ucrainene nu sunt încercuite la Kursk. Despre încercuirea militarilor ucraineni au vorbit atât Vladimir Putin, cât și Donald Trump, în ultimele săptămâni și, deși CIA l-a informat pe președintele american despre realitatea din teren, acesta tot a continuat să susțină ideea, potrivit unui oficial american.
Vladimir Putin a declarat, pe 13 martie, că “forțele ucrainene din Kursk au fost izolate și vor trebui în cele din urmă să se predea sau să moară”, dar experții au atenționat că afirmația este menită să dezinformeze și să-i ofere lui Putin o pârghie în negocierile pentru încetarea focului. În următoarea zi, Trump a anunțat că i-a cerut lui Putin, “să cruțe viețile a mii de ucraineni, complet înconjurați și vulnerabili”. Volodimir Zelenski a transmis, încă de săptămâna trecută, că Putin minte cu privire la realitatea din teren, dar liderul de la Kiev a recunoscut că trupele sale se află într-o poziție dificilă și că se așteaptă ca atacurile să continue.
Din august anul trecut, când soldații ucraineni au trecut granița de vest a Rusiei în Kursk, Kievul a pierdut aproape tot teritoriul pe care l-a câștigat, iar în prezent mai controlează între 50 și 80 de kilometri pătrați, potrivit unor rapoarte din surse publice, citate de Reuters.
Sursă: Reuters
Foto: Ben Gingell | Dreamstime.com
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.