Deși Ministerul german de Externe precizează că nu este vorba de o avertizare de călătorie, ci doar de o “actualizare a recomandărilor”, comunicatul său face referire la înăsprirea legilor de imigrație, pusă în aplicare de Administrația Trump, care ar putea duce la reținerea la frontieră sau chiar la expulzarea celor care călătoresc în SUA. Precizează că nici autorizaţia obţinută prin sistemul ESTA (Electronic System for Travel Authorization), nici viza americană sau Green Cardul (permis de muncă și de ședere permanentă) nu garantează neapărat intrarea în SUA, iar “decizia finală dacă o persoană poate intra în SUA le aparţine autorităţilor americane de frontieră”

Autoritățile germane a decis să facă această actualizare după ce trei cetățeni germani au fost reținuți la frontieră. Două cazuri au fost rezolvate, dar al treilea, un profesor german posesor de Green Card a fost reținut pe aeroportul din Boston și încă se află într-un centru de detenție. 

Surse: Politico, Reuters

Foto: 174359459 © Joni Hanebutt | Dreamstime.com

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday