După discursul vicepreședintelui SUA, JD Vance, de la Munchen, care le-a spus europenilor” să facă un pas important pentru a-și asigura propria apărare“, Europa a intrat într-o nouă eră. A devenit clar că anii în care angajamentului american, până atunci de neclintit, față de apărarea Europei împotriva Rusiei, au rămas în trecut, arată CNN într-o analiză.
Răspunsul Europei de până acum a fost să se angajeze să sporească cheltuielile pentru apărare și să sprijine în continuare Ucraina. Dar unii lideri au propus o soluție mai radicală, aceea de creare a unei “umbrele nucleare” europene, deoarece chiar dacă SUA au fost întotdeauna fratele mai mare al Europei, Franța și Marea Britanie sunt și ele puteri nucleare. Francezii au 290 de focoase nucleare, iar britanicii 225 de rachetele Trident proiectate de SUA.
Președintele francez Emmanuel Macron a promis la începutul acestei luni că va “deschide dezbaterea strategică privind protecția prin descurajare a aliaților noștri de pe continentul european“, după ce viitorul cancelar al Germaniei, Friedrich Merz, a cerut discuții cu Franța și Marea Britanie privind extinderea protecției lor nucleare. Premierul polonez Donald Tusk a spus că propunerea franceză “nu este nouă” și a apărut de mai multe ori în conversații, adăugând că sprijină ideea. Chiar și liderii unor țări care, din punct de vedere istoric, au fost contrarii armelor nucleare, precum Suedia și Danemarca – au salutat, de asemenea, propunerile Franței.
De când Charles de Gaulle a înființat forța nucleară a Franței la sfârșitul anilor ’50, parțial pentru a menține Parisul în centrul procesului decizional global, programul nuclear al Franței a fost “francez de la capăt la capăt”, așa cum l-a descris cu mândrie Macron. Timp de zeci de ani în timpul Războiului Rece, Franța a căutat să-și aducă aliații europeni sub protecția sa nucleară, a declarat Yannick Pincé, istoric la Centrul Interdisciplinar de Studii Strategice (CIENS) din Franța, pentru CNN. Fără un arsenal comparabil cu al Rusiei, Franța a fost doar “în măsură să amenințe cu răzbunare strategică, adică lovind adversarul pentru a acționa ca un factor de descurajare“, a declarat istoricul nuclear Yannick Pincé pentru CNN. Marea Britanie nu a făcut nicio ofertă publică de a-și împărtăși sau modifica protecția nucleară. Dar focoasele sale rămân angajate comandamentului NATO, dominat de SUA, oferind astfel o protecție strategică aliaților europeni.
Unii lideri încă speră la un sprijin al SUA. Președintele polonez Andrzej Duda i-a cerut joi lui Trump să desfășoare arme nucleare americane în Polonia, așa cum și Rusia și-a amplasat baze pentru rachetele nucleare în Belarus, în 2023.
Pe lângă puterea sa uriașă, dimensiunea și diversitatea arsenalului american îi oferă și alt avantaj cheie în cazul unui război nuclear: acela de a răspunde gradual, în loc să-și dezlănțuie întregul arsenal. În schimb, arsenalul francezilor, alcătuit din submarine și bombardiere încărcate cu rachete nucleare, a fost conceput ca și cum ar fi o ultimă soluție, în cazul în care forțele ruse din timpul Războiului Rece amenințau țara. Diferențele reprezintă o provocare cheie pentru orice umbrelă nucleară centrată pe Europa.
De asemenea, europenii nu dispun de “cultură nucleară”, pentru că au presupus întotdeauna că americanii se vor ocupa de armele nucleare, consideră unii specialiști. Macron a propus ca aliații să participe la exercițiile nucleare secrete ale țării, pentru a vedea direct capacitățile și modul în care se iau deciziile în Franța. Dar a fost, de asemenea, foarte clar că nu va ceda “butonul său nuclear” nici aliaților și nici Bruxelles-ului. Decizia de a lansa o lovitură nucleară va fi pentru totdeauna în mâinile sale, a declarat Macron într-un discurs național. Experții consideră că toți aliații, inclusiv Marea Britanie, sunt conștienți și înțeleg gramatica descurajării nucleare.
SUA nu a transmis clar că renunță la angajamentul de a-și proteja aliații NATO. Săptămâna aceasta, un bombardier american cu capacitate nucleară a survolat Stockholmul pentru a marca aniversarea unui an de la aderarea Suediei la NATO. Un raport din februarie arăta că SUA se pregătesc să redistribuie focoase nucleare în baza sa aeriană principală din Marea Britanie, pentru prima dată în peste 15 ani. Departamentul de Apărare al SUA nu a răspuns însă solicitărilor presei de clarificare a acestor informații.
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.