Donald Trump a semnat un ordin executiv prin care a cerut reducerea activității la minimul prevăzut de statut în cazul Agenției Statelor Unite pentru Media Globală (USAGM), agenția-mamă a rețelei media “Vocea Americii” (VOA) și cea care acorda granturi grupului de presă “Radio Europa Liberă” (RFE/RL) și “Radio Asia Liberă”.
Kate Lake, nominalizată de președinte director al USAGM, s-a referit la aceasta ca la o povară uriașă pe umerii contribuabilului american. În schimb, directorul “Vocea Americii” a declarat că aproape întreg personalul – 1.300 de jurnaliști, producători și asistenți – au fost plasați în concediu administrativ cu plată, o măsură care blochează activitatea.
Acesta a transmis, într-un mesaj pe LinkedIn, că “pentru prima dată în 83 de ani, Vocea Americii a fost redusă la tăcere”. De asemenea, directorul RFE/RL a scris, într-un comunicat de presă, că “ayatollahii iranieni, liderii comuniști chinezi și autocrații din Moscova și Minsk vor sărbători dispariția noastră, după 75 de ani”.
Ministrul ceh de Externe a apreciat rolul pe care-l au cele două rețele media: “Din Belarus până în Iran, din Rusia până în Afganistan, sunt printre puținele surse gratuite pentru oamenii care trăiesc fără libertate”. În plus, organizația Reporteri fără Frontiere a apreciat că decizia Administrației Trump “amenință libertatea presei în întreaga lume și neagă 80 de ani de istorie americană în sprijinirea unui flux liber de informații”.
VOA a fost înființată în 1942, cu scopul de a combate propaganda nazistă din timpul celui de-al Doilea Război Mondial, iar Radio Europa Liberă a început să emită în țările din fostul bloc sovietic în timpul Războiului Rece.
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.