UPDATE, ora 17:40. “Cel mai probabil, scânteile au aprins o parte a tavanului, care era făcută dintr-un material inflamabil, ceea ce a făcut ca focul să se extindă la întregul club într-o perioadă scurtă de timp, creând un fum gros”, a declarat ministrul de Interne, citat de CNN. Publicația americană a făcut trimitere la incendiul care a izbucnit în clubul Colectiv din București, în octombrie 2015, în urma căruia și-au pierdut viața 64 de persoane.
UPDATE, ora 15:30. Ministrul Afacerilor Interne a comunicat un bilanț actualizat al numărului victimelor – 59 de persoane decedate, dintre care doar 35 au fost identificate. Alte 155 de persoane au fost rănite, iar patru au fost arestate în legătură cu incidentul.
Separat, ministrul Sănătății a precizat că 118 persoane dintre cele rănite sunt internate în spitale și că Grecia, Bulgaria, Serbia și Albania și-au oferit sprijinul pentru tratarea răniților. De asemenea, în urmă cu puțin timp, Raed Arafat, șeful DSU, a declarat la Digi24 că România este în contact cu gestionarii mecanismului european de protecție civilă: “Am luat legătura cu autoritățile macedonene și așteptăm să vedem ce solicitări au. Noi putem să ne implicăm în partea de transport. Ca și paturi pentru arși, știți că suntem și noi limitați. Depinde ce locuri vor fi puse la dispoziție pe plan european”.
Ilie Bolojan, președintele interimar al României, a transmis un mesaj de susținere pentru Macedonia de Nord, printr-un mesaj pe rețeaua X: “Suntem profund întristaţi de incendiul devastator din Kočani, Macedonia de Nord. Transmitem condolenţele noastre familiilor care i-au pierdut pe cei dragi şi le dorim însănătoşire grabnică celor răniţi”. Un mesaj asemănător a avut și prim-ministrul Marcel Ciolacu, tot pe X.
We are deeply saddened by the devastating fire in Kočani, North Macedonia. We send our condolences to the families who lost their loved ones and wish a swift recovery to the injured.
Romania stands in solidarity with the people of North Macedonia in these tragic moments.— Ilie Bolojan (@Bolojan) March 16, 2025
Știrea în formă inițială. Presa de stat relatează că bilanțul a fost prezentat de Ministerul de Interne, care a transmis că “cel puțin 50 de persoane au murit într-o discotecă din Kočani“, un oraș la aproximativ 100 de km est de capitala Skopje, unde “aproximativ 1.500 de persoane au participat la un concert“. Mulțimea era formată în principal din tineri. Peste o sută de persoane au fost rănite.
Agenția de presă a raportat că incendiul a izbucnit în Pulse, un club de noapte din orășelul cu aproximativ 30 de mii de locuitori, în timpul unui concert susținut de DNK, o trupă hip-hop populară în țară. Potrivit rapoartelor, incendiul a început la ora 03:00. Imaginile postate pe rețelele de socializare arată clădirea cuprinsă de flăcări și degajări mari de fum.
Presa locală relatează că incendiul ar fi putut fi cauzat de folosirea dispozitivelor pirotehnice, citând înregistrări care arată cum scântei de pe scenă aprind tavanul, înainte de a se răspândi rapid.
Authorities in North Macedonia say at least 59 people have been killed after a fire tore through a nightclub early Sunday.
It is believed that on-stage fireworks started the blaze, and the interior minister says arrest warrants have been issued for four people. pic.twitter.com/kTIhvgrzJ3
— DW News (@dwnews) March 16, 2025
Surse: The Guardian, BBC
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.