Administrația Națională de Meteorologie a emis o atenționare Cod Galben de intensificări ale vântului, valabilă de la ora 12 și până la noapte, la ora 2, conform hărții. Vor fi perioade în care vântul va avea intensificări cu viteze de 50-60 km/h. La altitudini mari, în general de peste 1.700 m, rafalele vor fi de 80-100 km/h.

Totodată, meteorologii au prelungit, până pe 18 martie la ora 10, informarea de instabilitate atmosferică, cantități de apă însemnate, intensificări ale vântului și precipitații mixte.

Astăzi și pe parcursul nopții, în vestul, centrul și nordul țării, precum și la munte vor fi perioade cu averse, pe alocuri însoțite de descărcări electrice. Îndeosebi în Carpații Occidentali, nordul Carpaților Orientali și vestul Carpaților Meridionali, în intervale scurte de timp, dar mai ales prin acumulare, vor fi cantități de apă de 15-25 l/mp și izolat de peste 30 l/mp. Local, în majoritatea regiunilor, vântul va avea intensificări cu viteze în general de 40-45 km/h.

Începând de duminică și până marți dimineața, în cea mai mare parte a țării vor fi precipitații local însemnate cantitativ și intensificări ale vântului. Treptat, vremea va intra într-un proces de răcire, astfel că la început la munte, apoi și în zonele mai joase de relief ploile se vor transforma în lapoviță și ninsoare, mai informează ANM.

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday