Meteorologii anunță că vineri și sâmbătă, în vestul, centrul și nordul țării, precum și la munte vor fi perioade cu averse, pe alocuri însoțite de descărcări electrice și intensificări temporare ale vântului. În Carpații Occidentali, nordul Carpaților Orientali și vestul Carpaților Meridionali vor fi cantități de apă de 15-25 l/mp și local de peste 40 l/mp. Izolat va cădea grindină.
Duminică și luni, în cea mai mare parte a țării vor fi precipitații local însemnate cantitativ și intensificări ale vântului. Treptat, vremea va intra într-un proces de răcire, astfel că la început la munte, apoi și în nordul și centrul țării ploile se vor transforma în lapoviță și ninsoare.
De asemenea, ANM a emis și un Cod Galben de intensificări ale vântului, valabil astăzi în intervalul 10-20. Zonele vizate sunt Banat, Crișana, cea mai mare parte a Transilvaniei, precum și Carpații Occidentali și Meridionali. ANM informează că vor fi perioade în care vântul va avea intensificări cu viteze de 50-60 km/h și izolat de 70 km/h. La altitudini mari, în general de peste 1.700 m, rafalele vor fi de 80-110 km/h.
Pentru Banat, Crișana și zona montană din aceste regiuni, Codul Galben se extinde până sâmbătă la ora 20, fiind perioade în care vântul va avea intensificări cu viteze de 50-60 km/h și izolat de 70 km/h. La altitudini mari, în general de peste 1.700 m, rafalele vor fi de 80-110 km/h.
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.