Washingtonul și Kievul au făcut pași importanți pentru instaurarea unei păci durabile, iar Ucraina este pregătită să accepte propunerea SUA de a pune în aplicare o încetare imediată a focului, pentru 30 de zile, după discuțiile de pace de astăzi, precizează cele două părți, care au emis un comunicat comun de presă. Acordul de încetare a focului va fi supus acceptării și implementării de către Rusia.
Departamentul de Stat a confirmat că SUA ”vor ridica imediat interdicția privind schimbul de informații și vor relua asistența de securitate pentru Ucraina”. Anunțul vine după o întâlnire între înalți oficiali americani și ucraineni, în Arabia Saudită.
Secretarul de Stat american, Marco Rubio, a declarat că propunerea de încetare a focului va fi prezentată Rusiei și că speră că aceasta o va accepta. ”Mingea este în terenul Rusiei. Ucraina este gata să oprească focul și să înceapă să discute”, a adăugat acesta.
La rândul său, șeful biroului președintelui ucrainean, Andriei Iermak, a spus: ”Astăzi, la Jedda, Ucraina și SUA au discutat pașii pentru restabilirea păcii în Ucraina. Delegația ucraineană și-a exprimat încă o dată profunda recunoștință, în numele poporului ucrainean, față de președintele Trump, Congresul SUA și poporul Statelor Unite. Ucraina și-a exprimat disponibilitatea de a accepta propunerea Statelor Unite pentru o imediată încetare temporară a focului, de 30 de zile, care poate fi prelungită prin acordul reciproc al părților, sub rezerva acceptării și implementării simultane de către Federația Rusă. Statele Unite vor pune clar în vedere Rusiei că reciprocitatea este cheia pentru atingerea păcii. Statele Unite reiau imediat schimbul de informații și restaurează asistența de securitate pentru Ucraina”.
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.