Economia SUA a sfidat, anul trecut, previziunile îngrijorătoare legate de recesiune, care i-au adus, de altfel, și victoria lui Donald Trump, relatează Reuters. Acestea au fost stimulate de politica băncii centrale a SUA, care a majorat dobânda de referință cu 5,25% în 2022 și 2023, pentru a opri inflația.
Datele economiei americane din ultimul trimestru din 2024 sunt urmarea faptului că stocurile de bunuri de consum, destinate populației, au fost epuizate, ceea ce demonstrează că cererea internă a fost una puternică. De asemenea, a avut loc și o scădere surprinzătoare a importurilor. Acestea din urmă au contribuit la creșterea deficitului comercial la un nivel record în decembrie, ceea ce i-a determinat pe economiști să-și reducă brusc estimările de creștere pentru trimestrul al patrulea.
Economia SUA a înregistrat o creștere anuală de 2,3% în ultimul trimestru, după ce a accelerat cu un ritm de 3,1% în trimestrul doi, conform Biroului de Analiză Economică al Departamentului Comerțului. Economiștii chestionați de Reuters se așteptau ca PIB-ul să crească cu 2,6%, datorită cererii interne care rămâne foarte puternică. Avansul economic pentru întregul an a fost de +2,8%, față de +2,9 în 2023.
Cererea internă a crescut cu 3,4% în trimestrul al treilea din 2024, pe măsură ce inflația și-a limitat creșterea. Cheltuielile de consum, care reprezintă mai mult de două treimi din economie, au crescut cu o rată de 4,2% în ultimul trimestru. Aceasta a fost cea mai rapidă creștere din primul trimestru din 2023 și a urmat unei majorări de 3,7% în trimestrul trei. Cheltuielile sunt susținute de o piață a muncii rezistentă, care generează câștiguri salariale solide. Acest lucru este completat de scădere cu 16.000 a cererilor de șomaj, la 207.000 pentru săptămâna încheiată pe 25 ianuarie.
Miercuri, Fed a decis să mențină dobânda de referință, în intervalul 4,25%-4,50%, în ciuda presiunilor lui Trump, care a cerut o scădere. Experții Fed au argumentat că vor decide o nouă reducere, atunci când inflația va face progrese spre obiectivul de 2%. Președintele Fed a declarat că economia “este puternică în general”. Cu toate acestea, Banca Centrală a prognozat doar două reduceri de dobândă în acest an, în scădere față de patru, câte proiectase în septembrie, când a început ciclul de relaxare a politicilor monetare.
Acest lucru reflectă incertitudine cu privire la impactul economic al politicilor fiscale, comerciale și de imigrare din noua administrație Trump. Economiștii consideră că reducerile de taxe planificate, tarifele la importuri și deportările în masă ale imigranților fără acte vor cauza creșteri ale inflației. Astfel, aceștia se așteaptă ca creșterea economică să încetinească în a doua jumătate a lui 2025 și inflația să crească.
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.