Comportamentul neautentic al unor conturi de pe rețelele sociale a fost observat și documentat de grupul de experți de la Centrul pentru Reziliență Informațională (CIR), o organizație non-profit cu sediul la Londra, care analizează potențiale operațiuni de dezinformare. Grupul a publicat un raport în care arată că “rețelele de boți pro-ruși, anti-UE și anti-NATO” au lucrat pentru a crește popularitatea actualului președinte, Zoran Milanović, înainte de primul tur al alegerilor, care a avut loc pe 29 decembrie. 

Potrivit CIR, conturi cu “imagini și hashtag-uri pro-ruse” au postat în mod regulat conținut în care îl laudă pe Milanović pe rețelele de socializare, inclusiv pe X și pe Facebook, în “două valuri”: după ce candidatul și-a exprimat opoziția față de trimiterea de trupe croate în Ucraina și după primul tur al alegerilor. “Am constatat că un cont de Facebook identificat de cercetători ca fiind fals a postat de peste 100 de ori pe zi și, în principal, a distribuit imagini care îl atacă pe adversarul președintelui în funcție din turul doi, sau care îl sprijină pe Milanović”.

Politico subliniază că dezvăluirile au loc într-un context european deja complicat de anularea primului tur al alegerilor prezidențiale din România, în care câștigător a fost Călin Georgescu. Curtea Constituțională a luat această decizie după desecretizarea rapoartelor întocmite de serviciile de informații și de Ministerul de Interne, care au arătat că Georgescu a fost promovat de o rețea de 25 de mii de conturi de TikTok.

Zoran Milanović a fost ales președinte în 2020, fiind membru al Partidului Social Democrat, de stânga. De-a lungul timpului a criticat adesea atât NATO, cât și Uniunea Europeană, în discursurile sale populiste și incoerente, care au fost adesea asemănate cu cele ale lui Donald Trump, subliniază Politico. De asemenea, s-a pronunțat împotriva ajutorului militar pentru Ucraina și a criticat sancțiunile occidentale împotriva Rusiei.

În cadrul primului tur de scrutin, Milanović a obținut puțin sub 50%, astfel că va fi organizat și cel de-al doilea tur, unde contracandidatul său va fi Dragan Primorac, membru al Uniunii Democrate Croate.

Sursă: Politico

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday