Musk, cel mai bogat om din lume și susținător acerb al președintelui ales al SUA, Donald Trump, nu numai că a postat pe platforma sa de socializare X valuri de critici la adresa prim-ministrului britanic Keir Starmer, dar se și documentează despre cum poate destabiliza guvernul laburist, au declarat sub protecția anonimatului mai multe persoane pentru Financial Times. “Părerea lui este că însăși civilizația occidentală este amenințată”, a spus una dintre surse. Directorul executiv al Tesla, SpaceX și X a manifestat un interes deosebit pentru politica britanică în ultimele șase luni, dar mai ales după alegerea lui Donald Trump.
Musk se informează dacă ar fi posibil sprijinirea mișcărilor politice britanice alternative, în special partidul populist de dreapta Reform UK, pentru a forța schimbarea primului ministru înainte de următoarele alegeri, conform FT. În ultima săptămână, a cerut o nouă anchetă în cazurile de exploatare sexuală de către grupuri formate, în principal, de bărbați britanici și pakistanezi în mai multe orașe din Marea Britanie. Musk l-a acuzat pe Starmer, fost procuror general al Coroanei, care a anchetat abuzurile sexuale asupra copiilor, că este “complice”. Starmer a respins cu fermitate criticile lui Musk, spunând că acesta “răspândește minciuni și dezinformare”.
Musk s-a distanțat și de Nigel Farage, după ce luna trecută s-a întâlnit cu acesta la reședința lui Trump de la Mar-a-Lago, iar liderul Reform UK l-a descris pe antreprenorul american drept “prieten”. Musk a spulberat speranțele lui Farage că va face o donație importantă partidului său în viitorul apropiat, după ce a transmis că “Reform are nevoie de un nou lider”. Miliardarul american a examinat posibilii candidați pentru a-i înlocui pe Farage în funcția de lider al partidului, dar și pe deputatul reformist Rupert Lowe. Reform UK înregistrează o creștere a popularității – potrivit sondajelor recente, a ajuns la 22%, față de 14% la momentul alegerilor din iulie. Între timp, laburișii sunt la 28%, iar conservatorii la 24%, potrivit unui sondaj Politico.
Farage a minimizat disputa, afirmând în cadrul unui interviu de marți că se va vedea cu Musk mai târziu în această lună și că are planificată o călătorie în SUA pentru a participa la învestirea lui Trump.
În sistemul parlamentar britanic, prim-miniștrii dețin puterea deoarece conduc partidul cu cei mai mulți parlamentari. Dar în ultimele decenii, mai mulți premieri, inclusiv Tony Blair și Boris Johnson, ale căror partide au câștigat detașat alegerile, au părăsit prematur funcția, din cauza popularității lor în scădere.
Dincolo de ieșirile lui Musk, având în vedere și reacția recentă a șefului Meta, Mark Zuckerberg, care s-a aliniat cu Trump și a criticat reglementările dure din UE, într-un articol separat, boardul editorial al Financial Times punctează faptul că manifestarea publică a acestor idei servesc drept “cortină de fum pentru agendele politice și personale ale lui Trump, Musk și Zuckerberg. (…) Valorile democratice ale Europei sunt fundamental atât de importante, încât liderii săi nu ar trebui să se sfiască de la aplicarea regulilor menite să le protejeze – chiar dacă astfel riscă să intre în conflict cu șefii X sau Meta, sau cu viitorul președinte american”.
Foto: Facebook/Keir Starmer
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.