“Prin comiterea infracțiunilor sale, el a trădat Statele Unite, o țară care nu i-a arătat decât generozitate, inclusiv acordându-i cea mai mare onoare pe care o poate acorda, cetățenia”, a scris procurorul care a coordonat ancheta, David Weiss. În cadrul sentinței de șase ani în închisoare, va fi adăugată și perioada în care a fost arestat, din februarie anul trecut. Astfel, se va reduce timpul pe care acesta îl va petrece după gratii.
Alexander Smirnov, cu dublă cetățenie americană și israeliană, provenit dintr-o familie de ruși din Ucraina, a fost anchetat de procurorul Weiss, același care a condus și investigația împotriva lui Hunter Biden, găsit vinovat pentru deținere ilegală a unei arme de foc și evaziune fiscală. Avocații lui Smirnov au solicitat inițial nu mai mult de patru ani de închisoare și au menționat “sprijinul considerabil” oferit guvernului SUA, în calitate de informator FBI, de peste 10 ani.
Smirnov a recunoscut, luna trecută, că a oferit informații false pentru FBI și a pledat vinovat pentru mărturie mincinoasă. Mai exact, acesta inventat informații pe care le-a furnizat, în iunie 2020, cu privire la directorii companiei ucrainene Burisma, care i-ar fi plătit lui Hunter Biden și lui Joe Biden câte 5 milioane de dolari, în 2015 și 2016. Procurorii au acuzat că aceea a fost o încercare de a influența rezultatul alegerilor prezidențiale din 2020.
În 2023, aceleași informații au stat la baza unui vot dat de republicanii din Camera Reprezentanților pentru deschiderea investigației de suspendare împotriva președintelui american. Înainte ca Smirnov să fie arestat, republicanii au cerut FBI-ului să publice documentul desecretizat care conținea acuzațiile neverificate împotriva lui Joe Biden, recunoscând în final că nu pot verifica veridicitatea afirmațiilor prezentate de Smirnov.
Sursă: Politico
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.